BAIA MARE: Leii de la fosta grădină zoologică vor fi trimiși în Africa

BAIA MARE: Leii de la fosta grădină zoologică vor fi trimiși în Africa

Pentru leii Lidia, Lavinia, Petrică, Tarhon Big și Marin, foști locatari ai Grădinii Zoologice din Baia Mare, au venit vremuri mai bune. Datorită fundației Vier Pfoten, aceștia vor ajunge într-o rezervație din Africa de Sud.
Deși foarte multă lume credea că leii care au constituit atracția fostei Grădini Zoologice din Baia Mare au fost duși în alte orașe, aceștia își duceau traiul undeva în zona serelor. Datorită demersurilor făcute de medicul veterinar Adin Miclăuș, leii Lidia, Lavinia, Petrică, Tarhon Big și Marin vor avea parte, în curând, de o viață mai bună, urmând să ajungă în Africa de Sud. Salvarea leilor băimăreni a venit de la fundația Vier Pfoten.
„O să tranchilizăm animalele și vor fi puse în cuști. Leii vor ajunge apoi cu un camion până la Frankfurt, iar de acolo vor zbura cu avionul în Africa de Sud, spre libertate, cu destinația finală rezervația Lyons Rock.”
„Noi am transferat până acum peste 30 de animale din grădinile zoologice din România, în această rezervație Lyons Rock, destinată felinelor mari.  Având această experiență am putut să ne organizăm ușor să obținem permisele necesare și să asigurăm logistica necesară unui asemenea transport. Toate costurile sunt suportate de fundația Vier Pfoten”, a declarat Veronica Tulpan, coordonator programe naționale de la fundația Vier Pfoten.
În zilele următare, copiii din Baia Mare își vor putea lua rămas bun de la Lidia, Lavinia, Petrică, Tarhon Big și Marin, leii care le-au bucurat copilăria. Primii care au început să o facă, prin desene cu mesaje sugestive, sunt talentații elevi de la Liceul de Artă. Plecarea leilor din Baia Mare va fi marcată și prin alte manifestări.
Propunem locuitorilor din Baia Mare două evenimente. Primul se va desfășura în acest weekend, copiii fiind invitați în Parcul Regina Maria să deseneze, să transmită mesajele lor animalelor, dar și autorităților, pentru că ele sunt responsabile de modul în care trăiesc aceste animale. Pe 10 octombrie, băimărenii sunt așteptați în Piața Millenium unde se vor întâlni cu cinci personaje, care vor reprezenta unul dintre leii care pleacă, fiecare cu povestea lui. Ne bucurăm că la acest eveniment vor participa actorii de la Teatrul Municipal din Baia Mare”, a mai spus Veronica Tulpan.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.