BAIA MARE: La Spitalul Județean va fi suplimentat numărul de paturi pentru spitalizarea de zi

BAIA MARE:  La Spitalul Județean va fi suplimentat numărul de paturi pentru spitalizarea de zi

La Spitalul Județean Baia Mare va fi suplimentat numărul de paturi pentru spitalizarea de zi. Modificările vin ca urmare a  intrării în vigoare a prevederilor noului contract-cadru,  începând cu  1 iunie.
În urma prevederilor noului contract cadru pentru acordarea asistenței medicale,  o anumită patologie iese din zona spitalizării continue, fiind  eligibilă doar pe spitalizarea de zi. În acest sens, reprezentanții celei mai mari unități sanitare cu paturi din județ au propus o modificare de structură în sensul majorării cu 35 a numărului de paturi  astfel încât in cadrul spitalului va fi un număr de 70 de paturi pe spitalizare de zi.
“Patologiile cele mai afectate de această prevedere sunt cele din zona Oftalmologie, ORL, Diabet, Endocrinologie. Am propus reducerea numărului de paturi de spitalizare continuă la compartimentul de recuperare pediatrică, având în vedere că numărul de copii care necesită acest gen de serviciu medical a scăzut destul de mult,  de la 15, la 5, integrând acest compatiment în cadrul secției de pediatrie”, a arătat managerul Spitalului Județean Baia Mare, Sorina Pintea.
De asemenea, reprezentanții spitalului au propus reducerea numărului de paturi de spitalizare continuă și transformarea în paturi de spitalizare de zi a unui nr de 15 paturi din zona de radioterapie și a altor 5 paturi din cadrul compartimentului de oftalmologie.
“Era un lucru pe care trebuia să-l facem, având în vedere indicii de utilizare a paturilor pe  secțiile de unde facem aceste reduceri . Nu ne va afecta financiar , dar trebuia să reglăm puțin structura pentru că lucrurile s-au așezat în alt fel acum”, a punctat managerul celei mai mari untăți spitaliești din județ.
Prin reducerea paturilor pe spitalizare continuă,  numărul paturilor de spitalizare de zi va fi majorat la 70.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.