Baia Mare: Jandarmii maramureşeni au donat sânge pentru a salva vieţile semenilor lor

Baia Mare: Jandarmii maramureşeni au donat sânge pentru a salva vieţile semenilor lor

Douăzeci de jandarmi din municipiul Baia Mare şi cinci din Sighetu Marmaţiei s-au prezentat în această dimineaţă la Centrul de Transfuzii Sangvine din Baia Mare pentru a dona sânge astfel încât să ajute şi să salveze vieţile semenilor lor.

Campania de donare de sânge „Jandarmii sunt oamenii de lângă tine!” este un proiect iniţiat de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, care se desfăşoară la nivel naţional. Scopul acestei campanii este cel de evidenţiere a laturii umane a personalului Jandarmeriei Române, precum şi de atragere a unui număr cât mai mare de donatori atât din rândul cadrelor militare, cât şi din societatea civilă. Activitatea se va desfăşura şi în următoarele zile, urmând ca în funcţie de misiunile pe care le au de îndeplinit, să participe toate cadrele care doresc să doneze sânge. Campania se va desfăşura pe parcursul întregii luni octombrie iar ziua în care se va dona sânge la nivel naţional va fi 1 noiembrie. "Noi, jandarmii, nu suntem doar în slujba cetăţenilor sănătoşi, încercăm prin această acţiune să îi ajutăm pe cei care au cel mai mult nevoie de noi ca şi oameni. Aşteptăm să ni se alăture toţi cei care se gândesc cum ar proceda dacă un prieten, o rudă sau propriul copil ar avea nevoie de sângele lor. Vino alături de noi!", încurajează jandarmii maramureşeni. 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.