Brăileanul Adrian Sava, autorul crimei pasionale care a zguduit municipiul Sighetu Marmaţiei la sfârşitul lunii mai va afla în data de 20 octombrie câţi ani va fi privat de libertate. După aproximativ cinci luni, în care au fost audiaţi mai mulţi martori din Sighet şi în care au avut loc numeroase amânări în pronunţarea sentinţei, magistraţii maramureşeni au decis în 11 octombrie amânarea pronunţării în dosarul Adrian Sava pentru data de 20 octombrie.
Mandatul de arestare al criminalului Adrian Sava a fost confirmat în data de 3 iunie de către magistraţii maramureşeni. Primul termen de judecată al brăileanului a avut loc în data de 28 iunie. De atunci, magistraţii maramureşeni au amânat cauza încă de două ori, timp în care au fost audiaţi aproximativ zece martori din municipiul Sighetu Marmaţiei, care au fost prezenţi la faţa locului în momentul în care s-a întâmplat tragedia. Vă reamintim că Adrian Sava, în vârstă de 37 de ani, din Brăila, şi-a înjunghiat fosta amantă, pe Gabriela Feltman şi pe soţul acesteia, care, în urma rănilor suferite, a decedat. Adrian Sava a fost capturat de politistii maramureseni in seara zilei de 2 iunie. Acesta se ascundea intr-o casa nelocuita de pe strada Gheorghe Sincai din centrul municipiului Sighetu Marmatiei, in spatele unui supermarket.

Lasa un raspuns