Situatie inedita dar, in acelasi timp, si controversata in municipiul Baia Mare. Peste aproximativ doua saptamani, piesajul din zona blocurilor de romi de pe strada Horea va fi cu totul altfel de cum l-am stiut. Asta deoarece, la solicitarea unor locatari, primarul Catalin Chereches a cerut construirea unui gard tencuit pentru a-i apara pe minorii neastamparati de pericolele din zona. Numai in ultimul an, trei copii de etnie roma au fost accidentati si transportati de urgenta la spital, fiind victime ale unor accidente rutiere.
De asemenea, mai multi baimareni care locuiesc pe strada Horea s-au trezit de nenumarate ori cu masini avariate sau geamuri sparte. Gardul va avea o inaltime de 1,80 metri si va separa artera de circulatie de incinta blocului. Lucrarile la construirea acestui zid sau gard cum ii place primarului sa-l numeasca, au inceput la orele amiezii. "Avand in vedere ca in ultimul an s-au inregistrat foarte multe accidente pe strada Horea, copii accidentati care se jucau pe marginea drumului, pe mijlocul drumului, unele accidente fiind chiar grave, si avand in vedere ca foarte multe masini au fost accidentate datorita lovirii cu diverse obiecte, am decis sa facem un gard cu o inaltime maxima de 1,80 astfel incat sa protejam copiii de traficul care e pe strada si e la 5 metri de blocuri", sustine primarul municipiului Baia Mare, Catalin Chereches. Autoritatile locale au decis ca gardul sa fie tencuit.
Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii s-a autosesizat deja in acest caz, sustinand ca situatia este inadmisibila. De cealalta parte, primarul Catalin Chereches spune ca in acest caz nu poate fi vorba de discriminare, mai cu seama ca aceasta situatie a fost ceruta de mai multi locatari din blocurilor sociale. "Organismul acesta cu Discriminarea, n-am prea auzit de el ca nu prea activeaza. Niciodata nimeni de aici nu mi-a cerut un punct de vedere fata de acest lucru. Nu cred ca prima sursa e presa, cu tot respectul. Cred ca prima sursa este cea care emite o autorizatie sau un proiect. Oamenii de aici au inteles acest lucru pentru ca il doresc", a mai adaugat Catalin Chereches.
Insa in timp de unii romi sunt intru-totul de acord cu demersul Primariei Baia Mare, altii il contesta. "Acuma nu stiu ce se intampla. Ce ieri o fo’ vorba, aseara, si dimineata era 1,80 si de la trotuar sa se faca. Acuma o urcat sus pe bordura, pe margine, si cica 2 metri jumate se face zidu. Nu stiu care e treaba ca mai multe persoane nu vreu sa se faca zidul asta da… aici e un singur om care judeca, care face … o spus ca nimeni nu-i spune, ca el face ce are de facut", a spus un locatar. "Sa speram ca domnul Chereches Catalin ne va renova si blocurile. Sa faca gardul odata ca mor copiii in drum. Si dau cu pietre in masini. Si dau la oameni in cap. Sa faca.", a spus un alt locatar.
Potrivit primarului, constructia va fi finalizata in aproximativ doua saptamani. In zona vor fi amplasate camere de supraveghere si urmeaza sa fie infiintat un post de politie.
Lasa un raspuns