Baia Mare: Focar de infectie in Piata Agroalimentara a "eternului" administrator

Baia Mare: Focar de infectie in Piata Agroalimentara a "eternului" administrator

Piata Agroalimentara din Baia Mare este din nou reclamata de autoritatile judetului. Avand in vedere ca de ani buni nu ia nimeni nicio atitudine in privinta modernizarii acestui spatiu comercial preferat de multi dintre maramureseni, Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor in colaborare cu Institutia Prefectului au cazut de comun acord sa trimita o adresa noului primar, Catalin Chereches, in speranta ca Primaria Baia Mare isi va indrepta atentie si inspre aceasta piata, pe care o are in concesiune.

"Sa ia cei de la Primarie legatura cu administratorul pietei. Avand in vedere ca e foarte cald afara, in piata se comercializeaza oua, lactate, branzeturi, direct expuse pe masa din piata, fara sa existe o temperatura de pastrare asa cum prevede legea, pana la plus patru grade", spune comisarul-sef CJPC, Olivia Ardelean.

Singura solicitare din partea celor doua institutii este aceea de a-l determina pe administratorul pietei sa creeze un minim de conditii, prin dotarea cu vitrine frigorifice. "Avem si noi o piata moderna dar acolo nu mergem pentru ca nu ne place civilizatia. Facem o adresa la Primarie cu ceea ce ati constatat in piata, sa stie si dansii ce se intampla acolo, pentru ca ei dau in concesiune piata eternului…. Daca cineva vrea sa faca o piata civilizata nu se poate, calcam pe mosia lui", a spus ironic subprefectul Gyongyike Bondi la adresa administratorului pietei, Adiel Florian. Reprezentantii Comisariatului pentru Protectia Consumatorilor sustin ca nu vor sa-i impiedice pe producatori sa isi vanda produsele dar in acelasi timp sunt nevoiti sa dea sanctiuni pentru neregulile depistate. "Trebuie sa fie apa curenta pentru ca lumea sa se poata spala pe maini, pui mana pe un morcov, pe o branza, trebuie sa existe o sursa de apa, ceea ce la noi nu exista. Noi nu am vazut sa se faca dezinfectia dupa ce pleaca lumea, e mizerie in piete, se matura, nu se spala, si DSVSA trebuie sa se implice mai mult. Eu am avut probleme cu administratorul pietei, mi-a facut tot felul de hartii pe la Bucuresti, crezand ca am ceva cu dansul. Nu am nimic cu nimeni", a sustinut Olivia Ardelean, comisar-sef CJPC Maramures.

De cealalta parte, administratorul pietei agroalimentare, Adiel Florian, se arata deranjat de acuzatiile aduse de subprefect si de sefa de la CJPC la adresa "mosiei" sale. Acesta sustine ca piata se spala in fiecare noapte iar producatorii au toate conditiile necesare pentru a-si putea vinde marfa adusa de acasa.  

"De ce n-a venit Olivia Ardelean in ianuarie cand erau -32 de grade? Producatorii isi aduc laptele, branza si il vand intr-o ora, maxim doua. Care-i problema? Cine vrea frigorifice sa-si aduca din Germania, unde o gasit acuma boala. Haideti sa fim seriosi. Noi, producatorii din judet vinem produsul iuti. L-am adus, il vindem si am plecat", precizeaza Adiel Florian. Mai mult, administratorul pietei agroalimentare "Izvoarele" se apara printr-o forma de atac la adresa targului de produse traditionale organizat vinerea si sambata pe platoul din Piata Revolutiei. "Este apa, este toaleta acolo? Haideti sa fim seriosi. Dar sa ne uitam mai departe, la piata din Ardusat, la Viseu, la Targu Lapus. Noi trebuie sa avem grija de produatori si de populatie sa fie aprovizionata. Ce vrem acuma, si producatorii pe care-i avem sa-i terminam si pe astia?". Acesta mai adauga faptul ca Primaria Baia Mare detine un proiect de modernizare a pietei inca de pe vremea fostului primar, Cristian Anghel, insa nimeni nu si-a indreptat inca atentia asupra lui.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.