Clopoţelul a putut fi auzit ieri în toate şcolile din Maramureş unde elevii s-au întors mai repede în bănci odată cu începerea noului an şcolar. Pentru majoritatea elevilor băimăreni din învăţământul primar, uniformele vor fi obligatorii. În municipiul reşedinţă de judeţ a fost aglomeraţie încă de la primele ore ale dimineţii iar florile se vindeau ca pâinea caldă.
Elevii maramureşeni au avut parte de o vacanţă de vară mai scurtă cu trei zile. În municipiul Baia Mare, majoritatea festivităţilor de deschidere a anului şcolar au fost organizate în curţile unităţilor de învăţământ iar vremea frumoasă de afară i-a făcut pe elevi să se acomodeze mai greu cu ideea unui nou început de an şcolar. Cele mai multe emoţii le-au avut elevii din clasele primare şi în special bobocii care au îmbrăcat pentru prima dată uniforma şcolară şi au păşit sfioşi, cu buchetele de flori în mână, în salile de clasă unde vor învăţa mult timp de acum înainte. Însoţiţi de părinţi sau bunici, elevii băimăreni au răspuns ieri "prezent" primului clinchet de clopoţel din anul şcolar 2011-2012. Elevii din clasele I, a V-a sau a IX-a au fost primiţi cu drag de colegii şi cunoştinţele lor din clasele mai mari, care le-au prezentat unitatea de învăţământ dar şi profesorii care sunt mai indulgenţi sau mai severi la note. La festivităţile de deschidere a anului şcolar au participat şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, care le-au atras atenţia dascălilor dar şi elevilor cât de important este procesul de învăţare. Notele dezastruoase obţinute de elevii maramureşeni la cele două sesiuni ale examenului de bacalaureat au stat la baza argumentelelor prezentate de către inspectorii şcolari atât dascălilor cât şi elevilor şi părinţilor. Totodată, festivităţile de deschidere a anului şcolar au debutat cu intonarea imnului naţional.
Chiar dacă în majoritatea şcolilor din municipiul Baia Mare uniforma a devenit obligatorie, la licee mai rar poate fi vorba de aşa ceva. În prima zi de şcoală, pe liceeni nu i-au aşteptat nici manualele pe bancă, nici uniformele personalizate cu emblema instituţiei de învăţământ ci tinerii au fost cei care au aşteptat cu nerăbdare să ajungă în curtea liceelor pentru a-şi putea etala ţinutele. Nu au lipsit fustele scurte sau rochiţele vaporoase, dar nici tocurile şi machiajele. Atât managerii unităţilor de învăţământ cât şi autorităţile locale şi judeţene au adresat elevilor, la început de an şcolar, gândurile lor cele mai bune şi le-au urat succes tinerilor în noul an şcolar. Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, le-a lansat tinerilor invitaţia în realizarea mai multor parteneriate cu Primăria Baia Mare, în special pentru Balul Bobocilor. De asemenea, elevii băimăreni care au participat în vacaţa de vară la olimpiade au fost premiaţi de către conducerea unităţilor de învăţământ din care fac parte cu diplome de excelenţă.
Începând cu această dimineaţă, tinerii maramureşeni conştiincioşi îşi iau în serios rolul de elev şi vor începe procesul de învăţare pentru lucrările, tezele şi examenele la care urmează să fie evaluaţi în acest an şcolar.

Lasa un raspuns