Baia Mare: Echipa LET’S DO IT, MARAMUREŞ! – în acţiune

Baia Mare: Echipa LET’S DO IT, MARAMUREŞ! – în acţiune

Echipa Let’s Do It, Maramureş! a avut parte de un sfârşit de săptămână plin cu acţiune.

Vineri, voluntarii maramureşeni implicaţi în proiect s-au întâlnit cu autoriăţile judeţene din judeţul Bistriţa. În cadrul întâlnirii, s-au stabilit procedura de cartare şi identificare a deşeurilor precum şi modalităţile de promovare şi implicare activă a cetăţenilor în acţiunea din 24 septembrie. De asemenea, s-a mai făcut o radiografie a situaţiei din judeţ şi au fost contactate organizaţiile de profil pentru identificarea unui potenţial coordonator judeţean. Sâmbătă, echipa Let’s Do It, Maramureş! nu a lipsit nici de la zilele oraşului Cavnic. Voluntarii au purtat discuţii cu cetăţenii şi i-au invitat să se alăture demersului lor în data de 24 septembrie pentru a avea şi căvnicarii un oraş mai curat. De asemenea, o altă echipă Let’s Do It, Maramureş s-a implicat în organizarea primului festival moto din Maramureş. "Ceea ce s-a întâmplat la Băiuţ la sfârşitul săptămânii trecute este un exemplu de AŞA DA pentru toată lumea. Clubul Rock N Road a acordat o atenţie deosebită curăţeniei amplasând din loc în loc tomberoane şi afişe prin care îi îndemnau pe invitaţi să păstreze curăţenia. Echipa Rock N Road ne-a arătat încă o dată ce înseamnă responsabilitate faţă de mediu, respectul uman şi prietenia, noţiuni pe care, din constatările noastre, prea puţină lume pe cunoaşte", a declarat coordonatorul judeţean al proiectului Let’s Do It, Romania!, Denisa Pintea.

"Let’s Do It, Romania! este cel mai mare proiect de implicare socială din România care îşi propune curăţarea deşeurilor din arealele naturaleîntr-o singură zi. În 2010, pe 25 septembrie, peste 200.000 de voluntari au participat la Ziua de Curăţenie Naţională. În 2011, voluntarii sunt chemaţi pe data de 24 septembrie să facă parte din echipa naţională care va curăţa România.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.