Baia Mare: Două persoane au murit în urma unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Baia Mare: Două persoane au murit în urma unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Temperaturile scăzute din ultimele trei zile au făcut deja primele victime. Numai ieri, două persoane din municipiul Baia Mare şi-au găsit sfârşitul în urma unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Este vorba despre doi bărbaţi care, paradoxal, erau vecini şi locuiau în acelaşi bloc.

Primul deces a fost constatat ieri dimineaţă, în jurul orei 10:00. Un bărbat care locuia pe strada Luminişului din Baia Mare a fost găsit fără suflare în propriul apartament, intoxicat cu gaz. La doar trei ore după acest incident, echipajele de intervenţie au fost solicitate la un alt caz, în acelaşi imobil de pe strada Luminişului, unde interveniseră şi dimineaţă. Paradoxal, pompierii au descoperit într-un apartament un alt bărbat intoxicat cu monoxid de carbon. "Am fost solicitaţi să intervenim pentru o deblocare de uşă. Am ajuns la faţa locului. Apartamentul avea uşă metalică. Colegii de serviciu şi prieteni de-ai victimei ne-au anunţat că are uşă metalică, n-am vrut să distrugem uşa, am urcat cu scara, avea un geam între-deschis. Am urcat cu scara, am pătruns în apartament prin balcon iar acolo am găsit acumulaţie mare de gaz cu monoxid de carbon provenind de la un aragaz. Persoana din interior, potrivit spuselor medicilor, era decedată", a declarat un reprezentant I.S.U. Maramureş

Vecinii au fost alarmaţi de cele întâmplate în cartierul lor şi sunt de părere că cea de-a doua tragedie s-ar fi petrecut datorită gazului care s-a infiltrat prin ţevi şi a ajuns în locuinţa celei de-a doua victime. "S-o gazat unu sub dânsu şi eventual dacă nu s-o dus gaz în sus, cine ştie ce s-a întâmplat. La ora 10:00 au fost pompieri şi l-au găsit pe primul gazat în apartament, se poate să fie gazat şi cel de-al doilea pentru că gazul urcă în sus pe aerisire, pe conducte, pe unde urcă. L-am sunat şi telefonul îii suna înauntru şi nu răspundea", a spus un vecin. "La primul i-a fost tăiat gazul şi şi-a făcut rost de o butelie rusească şi a improvizat ceva instalaţie. S-o fi consumat oxigenul şi nu a mai avut ardere. Şi gazul după ce a ieşit din butelie şi având termopane şi uşile se închideau ermetic, a rămas în interior şi gazele au urcat şi la celălalt", a povestit un alt vecin.

Trupurile celor doi bărbaţi au fost transportate la morga spitalului judeţean, în vederea efectuării necropsiei.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.