Baia Mare: Disensiuni între primar şi secretar. Rodica Brad este pe punctul de a părăsi instituţia în care activează de 17 ani

Baia Mare: Disensiuni între primar şi secretar. Rodica Brad este pe punctul de a părăsi instituţia în care activează de 17 ani

Rezultatele auditului realizat în Primăria Baia Mare impun o reorganizare a instituţiei, începând chiar cu luna ianuarie a anului viitor. Primarul municipiului Baia Mare a declarat săptămâna trecută că în primărie n-ar strica o reîmprospătare a sângelui. Angajaţii cu vechime din această instituţie se pare că se simt ameninţaţi de pensionarea forţată, drept dovadă, încep să cedeze psihic şi să recunoască că vor începe demersurile de pensionare. Prima care a declarat public acest lucru a fost secretarul Primăriei Baia Mare, Rodica Brad, care are o vechime în această instituţie de aproximativ 17 ani.

"Până la şedinţa de Consiliu Local din ianuarie când probabil vom avea şi aprobarea bugetului, va trebui să restructurăm toată organizaţia noastră. Să comasăm servicii, să desfiinţăm direcţii, să dăm sau să tăiem din atribuţiile unora. Nu înseamnă că cineva trebuie să se pensioneze din funcţia de director. Trebuie o îmbunătăţire şi o nouă abordare în zona juridică", a declarat primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, săptămâna trecută, la finalul şedinţei extraordinare a Consiliului Local. Iată că numai la o săptămâna de la această declaraţie, secretarul Primăriei a anunţat public că va începe demersurile pentru pensionare, în urma presiunilor care au fost puse asupra sa la puţin timp după cu venirea lui Cătălin Cherecheş la conducerea Primăriei Baia Mare.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.