A fost mai mult scandal decât discutii constructive ieri după-masă, în oraşul Baia Sprie. Mai mulţi localnici au fost convocaţi la o şedinţă publică în cadrul căreia trebuiau să îşi dea acordul cu privire la depozitarea unor minereuri lângă un iaz de decantare din apropiere de Baia Sprie. Întâlnirea s-a lăsat însă cu scandal, asta după ce localnicii au realizat că deşeurile miniere sunt extrem de nocive.
La dezbaterea publică organizată ieri după-masă au participat atât autorităţi locale dar şi reprezentanţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi ai societăţii Conversmin , care abia au mai putut face faţă furiei mulţimii. Cele mai înverşunate au fost persoanele care locuiesc în zona iazului de decantare, care au reclamat faptul că substanţele toxice deja existente în zonă le-au compromis culturile. "Aveţi salarii bunicele, poziţii bune, puneţi-vă mintea la contribuţie şi căutaţi altă locaţie pentru deşeuri", a sugerat una dintre persoanele prezente la dezbaterea publică.Nici primarul localităţii Baia Sprie nu este de acord cu realizarea unui depozit de deşeuri miniere pe iazul de steril din Tăuţii de Sus. Dezbatarea s-a încheiat în aceeaşi notă de scandal, fără nicio concluzie.

Lasa un raspuns