Baia Mare: Dan Puric se reîntoarce în municipiul reşedinţă de judeţ alături de volumul "Fii demn!"

Baia Mare: Dan Puric se reîntoarce în municipiul reşedinţă de judeţ alături de volumul "Fii demn!"

În seara zilei de 17 ianuarie, cu începere de la ora 19:00, băimărenii care apreciază spiritul şi cultura românească vor avea prilejul să se reîntâlnească cu autorul Dan Puric.

După „Omul frumos" şi „Cine suntem," actorul și regizorul Dan Puric revine la Baia Mare pentru a lansa cel mai nou volum al său „Fii demn!", în care tratează tema identităţii şi, respectiv, a iubirii. Dan Puric parcurge „o nouă călătorie" în perimetrul demnităţii. Potrivit Radio România, cartea lui Dan Puric, structurată în şase capitole, scrisă la persoana întâi, este confesiunea unui om care se bucură de fiecare răsărit de soare şi care, cu sensibilitate, dar şi cu luciditate, redescoperă, pentru sine şi pentru oameni, reperele necesare oricărui român: mama, pamântul şi martirii neamului. Astfel, atât pentru spiritul și cultura românească, comunitatea băimăreană este invitată să participe la un eveniment deosebit de important pentru cetate: CONFERINȚA ȘI LANSAREA CĂRȚII „FII DEMN!" DE DAN PURIC. Evenimentul va avea loc în data de 17 ianuarie, la Universitatea de Nord Baia Mare, începând cu ora 19:00.

O parte din banii obţinuţi din vânzarea acestor cărţi vor fi donaţi SCHITULUI ÎNĂLŢAREA SFINTEI CRUCI – Aiud în vederea construirii unei mănăstiri pentru cinstirea neamului, precum şi a unui centru de martirologie. Evenimentul CONFERINȚA ȘI LANSAREA CĂRȚII „FII DEMN!" DE DAN PURIC din data de 17 ianuarie a suscitat maximul interes al publicului băimărean, motiv pentru care biletele s-au epuizat. Din dorinţa de a răspunde solicitării publicului său, organizatorii au suplimentat numărul de locuri cu 150, însă şi acestea au fost vândute.

Dan Puric : "Să plătim datoria noastră veșnic neplătită: demnitatea martirică a poporului român!"

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.