Baia Mare: Creşterea economică a României este afectată de criza din UE

Baia Mare: Creşterea economică a României este afectată de criza din UE

România a ieşit din recesiune, a avut deja trei trimestre consecutive de creştere economică dar duşmanul care ameninţă acest progres al economiei româneşti este chiar situaţia economică externă. Veştile din Europa cu privire la ieşirea din criza economică nu sunt deloc bune, lucru care-l face pe premierul Emil Boc să afirme că această situaţie poate afecta creşterea economică a României, despre care vorbea cu optimism în urmă cu câteva săptămâni.

Veştile premierului Emil Boc cu privire la ieşirea din recesiunea economică nu i-au înduplecat pe sindicalişti. Aceştia au rămas la fel de sceptici, cu un sac de nemulţumiri iar îndoiala lor a fost confirmată chiar de prim-ministrul Emil Boc, care şi-a arătat îngrijorarea cu privire la situaţia economică a ţării chiar la sfârşitul săptămânii trecute. "Cred că este necesar o reintroducere a unui real dialog social între Guvern cu partenerii sociali, patronate şi sindicate, care cum au făcut în ianuarie 2009 şi au identificat 439 de măsuri care să combată criza şi să reducă efectele în sensul realizării creşterii economice pe care ne-o dorim cu toţii, tot aş ar trebui o revizuire pentru că practic măsurile pe picior luate (vezi cazul creşterii T.V.A.-ului unic la toate tipurile de produse, vezi politicile legate de reduceri sau blocarea creşterii salariului minim pe economie, ceea ce scade capacitatea de absorţie a pieţii interne faţă de producţia naţională), nu sunt benefice pentru nimeni", a declarat pentru maramedia.ro Bogdan Hossu, liderul Cartel-Alfa, care s-a aflat la sfârşitul săptămânii trecute într-o vizită de lucru în municipiul Baia Mare.

Încrederea sindicaliştilor în acţiuni concrete ale Guvernului României pentru binele acestei ţări a ajuns la fundul sacului. Iar singura soluţie care ar mai putea aduce România pe drumul cel bun este o schimbare majoră la nivelul Guvernului care va trebui să fie apt să găsească oameni capabili de dialog social între Guvern, partenerii sociali, patronate şi sindicate.
 

 

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.