Tot în cadrul vizitei sale în zona Vişeu de Sus de la sfârşitul săptămânii trecute, prefectul Sandu Pocol, însoţit de reprezentanţi ai instituţiilor publice cu care s-a deplasat pe Valea Vaserului, s-a oprit la cimitirul militar din zona cunsocută sub denumirea "Miraj". Acesta a fost construit în pădure, în memoria militarilor austrieci şi germani din Regimentul III Vânători din Carpaţi căzuţi în primul război mondial.
Directorul tehnic al Direcţiei Silvice Maramureş, ing. Ioan Andreica, care este născut pe aceste meleaguri şi cunoaşte bine zona, împreună cu alţi oameni de-ai locului ştiau despre povestea cimirului militar de pe Valea Vaserului, dar şi despre existenţa unui document în limba germană, care menţiona de existenţa acestuia, undeva în zona cunoscută sub denumirea "Valea Mirajului". Iniţial, se ştia din spusele localnicilor, că apele râului Vaser au spălat şi distrus zona, însă conducerea şi angajaţi ai societăţii comerciale ce administrează calea ferată de pe Valea Vaserului, împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Silvice Maramureş, Ocolului Silvic Vişeu de Sus şi profesorul Adrian Mandric s-au deplasat aici, pentru a încerca să identifice locaţia exactă. Prin efectuarea lucrărilor de decopertare a pământului, dar şi a muşchiului care s-a depus vreme de un secol, au fost scoase la iveală terasele, aleile pietruite, fundaţiile, treptele, însemnele militare ale regimentului, dar şi zidul care care împrejmuia cimitirul militar.
"Am rămas impresionat de povestea acestuia iar împreună cu cei prezenţi am păstrat un moment de reculegere în memoria militarilor căzuţi pe frontul de aici, în primul război mondial. Am văzut, în timp ce am străbătut Valea Vaserului, cazematele săpate în stâncă dar şi spitalul militar de campanie. Vom iniţia demersuri pentru a anunţa Ambasada Republicii Austria şi Ambasada Republicii Federale Germania de la Bucureşti despre existenţa cimitirului militar", precizează prefectul judeţului Maramureş, Sandu Pocol. Aici a fost ridicată o troiţă iar cimitirul militar a fost împrejmuit de către societatea comercială, Ocolul Silvic şi Direcţia Silvică Maramureş. Cei care se ocupă de întreţinerea şi păstrarea acestui obiectiv marcat de istorie doresc să onoreze aşa cum se cuvine memoria militarilor decedaţi, dar şi să continue lucrările de restaurare şi conservare a acestui obiectiv, respectiv să identifice resursele financiare necesare pentru ca zona să devină un loc de aducere aminte şi de pelerinaj turistic.

Lasa un raspuns