Baia Mare: Au fost identificaţi şi reţinuţi doi suspecţi implicaţi în tâlhăria comisă în noaptea de luni spre marţi, într-o locuinţă din cartierul Ferneziu

Baia Mare: Au fost identificaţi şi reţinuţi doi suspecţi implicaţi în tâlhăria comisă în noaptea de luni spre marţi, într-o locuinţă din cartierul Ferneziu

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare au identificat ieri doi suspecţi în cazul furtului şi agresiunii comise într-o locuinţă de pe strada Valea Glodişor din cartierul băimărean Ferneziu, în noaptea de 19 spre 20 decembrie. Este vorba de un bărbat în vârstă de 36 ani, din Baia Mare, cu antecedente penale şi un tânăr de numai 18 ani, din aceeaşi localitate.

La documentarea cauzei înregistrate ieri, la furt şi loviri sau alte violenţe, s-a ajuns la concluzia că se întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie. Astfel, fată de cei doi s-a început urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie si s-a luat măsura reţinerii pe o perioada de 24 ore urmând a fi prezentaţi Instanţei cu propuneri de arestare preventivă.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.