Aproximativ 15.000 de voluntari maramureşeni vor participa în 24 septembrie la cel mai mare proiect de curăţenie generală, „Let’s Do It, Romania!”. Acţiunea va debuta sâmbătă dimineaţa, cu începere de la ora 09:00, în toate localităţile din judeţ.
În municipiul Baia Mare, plecarea pe traseu se va face din faţa Casei de Cultură înspre Valea Borcutului, Valea Chiuzbăii şi zona Baraj-Izvoare. La această acţiune vor fi angrenaţi şi angajaţii Primăriei municipiului Baia Mare, care a sponsorizat această acţiune cu materialele necesare voluntarilor pentru marea acţiune de sâmbătă. "Cred că cel mai important lucru, chiar dacă este unul simbolic dar e important, este implicarea angajaţilor primăriei în această acţiune. Şi nu a oricăror angajaţi ci va fi o rugăminte a mea către toţi cei care sunt în fruntea Primăriei municipiului Baia Mare, directori, şefi de servicii şi de birouri, oameni din fruntea eşalonului, să participe la această acţiune pentru a arăta că Primăria este prietenoasă faţă de mediu", a precizat primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş.
"Statisticile pentru Maramureş arată destul de bine în acest moment. Ne bucurăm să vedem că există rezultate ale muncii noastre, că toate evenimentele pe care le-am organizat şi la care aţi fost alături de noi şi pentru care ţin să vă mulţumesc, dau rezultate. Vreau să vă spun în premieră că, potrivit statisticilor pe care noi le-am făcut în judeţ după telefoane la fiecare primărie în parte, după telefoane la fiecare instituţie de învăţământ, companiile private care se implică în proiect, prezenţa în Maramureş anul acesta va fi de minimum 15.000 de participanţi sâmbătă. Din Baia Mare va fi un minim de 4.000 de voluntari care momentan sunt înscrişi pe aceste tabele despre care v-am vorbit mai înainte", a declarat Denisa Pintea, coordonatorul proiectului în judeţul Maramureş.
Peste 360 de mormane de gunoaie aşteaptă să fie curăţate sâmbătă de către voluntarii implicaţi în cel mai mare proiect social, Let.s do it, Romania!

Lasa un raspuns