BAIA MARE: Aproape 300 de credincioși romano-catolici au participat la o procesiune

BAIA MARE: Aproape 300 de credincioși romano-catolici au participat la o procesiune

Aproximativ 300 de credincioși romano-catolici din municipiul Baia Mare au participat ieri la o procesiune. În Piaţa Cetăţii au fost pregătite patru altare, semnificând patru direcţii diferite ale lumii, iar preoţii au dat binecuvântarea.
„Joia Mare ar trebuie să sărbătorim, de fapt, Sfânta Euharistie, pentru că atunci este întemeiată, însă păcatul lui Iuda, trădarea lui Iuda, cumva umbreşte această sărbătoare, de aceea Biserica a instituit prima joi de după Duminica Sfintei Treimi care este astăzi, moment în care sărbătorim după Sfânta Treime următorul moment, învăţătură crucială pentru Biserica Romano-Catolică şi nu numai, şi anume Sfânta Euharistie”, a spus protopopul Ioan Roman. 
„Se celebrează o Sfântă Liturghie, se aşează patru altare undeva în afara bisericii, Sfântul Sacrament este purtat la toate cele patru altare, se citeşte un pasaj evanghelic, se cântă, se dă binecuvântarea cu Sfânta Euharistie şi se termină cu aşa numitul Te Deum Laudamus, o rugăciune de preamărire şi slavă a lui Dumnezeu”, a mai spus preotul.
Procesiunea religioasă a fost organizată de mai multe parohii.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.