Agenţia pentru Protecţia Mediului Maramureş a iniţiat, începând cu luna iunie 2011, procedura de revizuire a Planului Local de Acţiune pentru Mediu a judeţului Maramureş – versiunea 2 (2006). Toate documentele necesare etapei de revizuire a Planului Local de Acţiune pentru Mediu – judeţul Maramureş sunt disponibile pe site-ul agenţiei www.apmmm.anpm.ro, la secţiunea Dezvoltare Durabilă/Planificare de Mediu.
APM Maramureş a emis în cursul zilei de astăzi un comunicat de presă în care se menţionează faptul că "Agenţia pentru Protecţia Mediului are în responsabilitate monitorizarea activităţilor de planificare de mediu, între care un loc important îl deţine monitorizarea implementării Planului Local de Acţiune pentru Mediu. Planul Local de Acţiune pentru Mediu – judeţul Maramureş versiunea 2 a fost elaborat în anul 2006 şi în perioada ce a urmat a parcurs etapa de implementare. O serie de acţiuni din acest Plan au rămas însă nerealizate, urmare a modificărilor survenite pe plan economic, social şi legislativ prin aderarea României la Uniunea Europeană. Transpunerea şi implementarea legislaţiei europene de mediu în legislaţia românească a condus la necesitatea alocării unor noi obiective specifice şi acţiuni la nivelul judeţului şi implicit la necesitatea revizuirii Planului Local de Acţiune pentru Mediu. Având în vedere Ordinul nr.117/04.07.2011 Prefectului judeţului Maramureş privind reorganizarea Comitetului de Coordonare şi a Grupului de lucru în vederea elaborării Planului Local de Acţiune pentru Mediu şi Decizia nr. 427/24.06.2010 Preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Agenţia pentru Protecţia Mediului Maramureş a iniţiat, începând cu luna iunie 2011, procedura de revizuire a Planului Local de Acţiune pentru Mediu a judeţului Maramureş – versiunea 2 (2006)".

Lasa un raspuns