Baia Mare: Angajaţii Romplumb au ieşit din nou în stradă. Viceprimarul Ludescher, ţinta protestatarilor

Baia Mare: Angajaţii Romplumb au ieşit din nou în stradă. Viceprimarul Ludescher, ţinta protestatarilor

Disperarea pentru menţinerea siguranţei locului de muncă i-a scos din nou în stradă pe angajaţii Societăţii Romplumb. Aproximativ 200 de persoane au pichetat astăzi Instituţia Prefectului şi şi-au manifestat nemulţumirea faţă de faptul că decizia de suspendare a activităţii societăţii mai este încă valabilă. Asta după ce şeful Gărzii Naţionale Maramureş a declarat săptămâna trecută că uzina va mai funcţiona încă şase luni de acum înainte.

„Noi de aici nu plecăm acasă, până nu ne câştigăm existenţa noastră!” a fost unul dintre mesajele transmise autorităţilor judeţene de către aproximativ 200 de angajaţi Romplumb, care s-au mobilizat iar azi au ieşit din nou în stradă pentru a-şi cere drepturile.

Liderul Sindicatului Romplumb acuză autorităţile că dau dovadă de rea-voinţă şi de fapt, nu fac niciun demers concret pentru ca societatea să îşi poată continua activitatea. "Dacă s-ar fi dorit ca să funcţionăm, în ziua următoare am fi primit autorizaţie de funcţionare şi am fi fost astăzi oameni activi şi la servici, nu aici, în faţa Prefecturii. De câtă vreme aţi auzit în presă şi pe posturile de televiziune că s-a depăşit concentraţia la Plumb? Nu se mai depăşeşte. Nimeni nu vede asta. S-au făcut paşi importanţă, dorim să le aliniem la prevederile europene. Dorim şi noi, ca şi în alte state în care se produce plumb, să ne aliniem şi noi altor agenţi economici similari nouă", a declarat Ana Şarga, preşedintele Sindicatului Romplumb. "În urmă cu două săptămâni când ne-am regăsit în acest loc, am primit promisiuni că va fi bine iar acest lucru

Spiritele s-au încins şi mai tare în momentul în care protestatarii l-au văzut ieşind din sediul Prefecturii pe viceprimarul municipiului Baia Mare, Istvan Ludescher, căruia i-au fost adresate numeroase injurii şi acuzaţii pentru situaţia în care a ajuns societatea Romplumb.

Angajaţii societăţii spun că deja au ajuns la limita disperării şi nu-şi doresc altceva decât să lucreze în continuare la Romplumb, pentru că alte şanse de încadrare pe piaţa forţei de muncă nu mai există pentru ei. "După 18 ani de lucru în Romplumb, unde mă mai angajez eu? Cine mă mai ia pe mine? Nu s-a ridicat interdicţia de funcţionare. De ce? Mircea Man vrea să facă mişmaşuri. Nu o să îi meargă. Noi o sa ieşim în stradă cu copiii şi cu soţiile. Nu o să lăsăm nici copiii să mai meargă la şcoală", a spus unul dintre angajaţii Societăţii Romplumb. "În urmă cu două săptămâni când ne-am regăsit în acest loc, am primit promisiuni că va fi bine iar acest lucru nu s-a mai materializat", a susţinut o altă persoană care este pe punctul de a-şi pierde locul de muncă.

Prefectul de Maramureş a reluat legătura telefonică cu directorul executiv Viorel Iancu, respectiv prim-comisarul Călin Crişan, iar discuţiile purtate cu privire la şedinţa tehnică ce va avea loc la Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Cluj-Napoca a fost ascultată şi de liderii sindicali. Prim-comisarul Călin Crişan a precizat, telefonic, că decizia comisiei tehnice cu privire la anularea suspendării autorizaţiei de mediu va fi comunicată de-îndată. Liderii sindicali au coborât şi au comunicat protestatarilor discuţiile purtate în biroul prefectului dar, cu toate acestea, oamenii au decis ca şi mâine să continue forma de protest autorizată în faţa Palatului Administrativ.

 

 

 

 

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.