Baia Mare: Andreea Smedescu, transferată de la Oltchim la H.C.M. Baia Mare

Baia Mare: Andreea Smedescu, transferată de la Oltchim la H.C.M. Baia Mare

H.C.M. Baia Mare a anunţat astăzi un nou transfer, de la cea mai bine cotată echipă de handbal feminin din ţară, Oltchim Râmnicu Vâlcea. După Geiger, Tătăran şi Olteanu, Andreea Smedescu vine şi întregeşte locul echipei băimărene.

Andreea Smedescu este cel mai nou membru al echipei băimărene de handbal feminin, H.C.M. Baia Mare. Portarul Oltchimului va juca sub formă de împrumut, timp de un sezon, la echipa din Baia Mare. Un loc de cupă europeană dar şi o medialie în următorul sezon sunt principalele obiective ale echipei băimărene de handbal feminin. "Aveam nevoie de o schimbare după atâta timp de stat la Oltchim şi sper să fie o schimbare foarte bună. în primul rând, am venit aici să ajut şi să facem treaba cum trebuie. Cred că principala contracandidată la locul III este Braşovul, că s-a întărit foarte mult anul acesta. Se ştie că pentru primele două locuri sunt favorite Oltchimul şi Clujul. Primul loc tot timpul se ştie. De la locul II mai sunt câteva dubii", a precizat Andreea Smedescu.

Noul membru al echipei a fost prezentat de primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş. "Ştiţi foarte bine că pentru mine, ca şi primar al municipiului Baia Mare, pentru colegii mei consilieri locali dar şi pentru întreaga comunitate, mişcarea handbalistică băimăreană este o prioritate, indiferent că vorbim de echipa de fete, de H.C.M. sau vorbim de echipa de băieţi Minaur, pentru noi este important ca Baia Mare, în cel mai scurt timp, să se reafirme ca şi capitală a handbalului românesc", a declarat primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş.

Perioada de transferuri se va încheia abia peste două săptămâni. Drept urmare, la gruparea băimăreană s-ar putea afilia în următoarea perioadă şi alte jucătoare.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.