Baia Mare: Aleşii judeţeni cer explicaţii preşedintelui tuturor maramureşenilor despre anchetarea sa de către DNA

Baia Mare: Aleşii judeţeni cer explicaţii preşedintelui tuturor maramureşenilor despre anchetarea sa de către DNA

Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş a fost aşteptat mai tare ca niciodată de către aleşii judeţeni ai USL să se reîntoarcă din capitală pentru a le da explicaţii referitoare la dosarul DNA în care Man este anchetat pentru trafic de influenţă. Profitând de şedinţa de consiliu judeţean, consilierii USL i-au ridicat preşedintelui Mircea Man mingea la fileu şi i-au cerut explicaţii pentru a ştii şi ei cu exactitate pentru ce este anchetat preşedintele tuturor maramureşenilor.

Şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean care s-a desfăşurat în această dimineaţă în Baia Mare nu s-a rezumat doar la punctele de pe ordinea de zi. Aleşii judeţeni din partea USL i-au cerut preşedintelui Mircea Man explicaţii cu privire la anchetarea acestuia de către DNA. "Nu este un atac dar vrem să ştim de ce aţi fost acolo, care este legătura, care sunt implicaţiile pentru Consiliul Judeţean sau care pot fi implicaţiile pentru Consiliul Judeţean", a întrebat Gabriel Zetea, consilier judeţean PSD. "Urmaţi şi voi, că şi voi aţi numit directori. O să urmaţi şi voi", a replicat un consilier judeţean PDL, deranjat de întrebările lui Zetea.

Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş le-a servit şi el mingea la fileu aleşilor judeţeni, precizând încă o dată că motivul pentru care a fost chemat la Oradea la audieri nu are nicio legătură cu activitatea pe care el o desfăşoară în Consiliul Judeţean Maramureş. "Învinuirea care mi se aduce şi care a fost publică şi spusă este aceea că am susţinut din 2005 un director la Apele Române Cluj care mi-ar fi făcut mie nişte avantaje la o firmă a neamurilor mele. Asta este absolut tot. Cred că sunteţi de acord că nu am pus un director, am pus foarte mulţi directori dar în cazul ăsta chiar nu l-am pus. În 2005 avea o hotărâre a Biroului Permanent Judeţean aşa cum se fac numirile, şi cred că ştiţi şi dumneavoastră. Mai mult, în 2007 când au rămas numai liberalii la guvernare, domnul respectiv a rămas director acolo. Noi nu mai eram la guvernare, el a rămas director. Iar finalmente directorul mare s-a pensionat şi el a rămas interimar cum este şi acuma", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Mircea Man.

De asemenea, Man le-a reamintit consilierilor judeţeni că nu are nicio implicare în numirea în funcţia de director a lui Radu Flaviu la Direcţia Apelor Someş-Tisa. "Dar cineva a avut grijă în urmă cu vreo 20 de zile să trimită o asemenea hârtie acolo şi sigur, lumea trebuie să verifice. Deci, nu mi-i chiar foarte uşor să duc şi asta în spate dar asta-i viaţa", a precizat Mircea Man.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.