Atmosferă incendiară aseară, la Sărbătoarea Castanelor. Patru formaţii cu renume în industria muzicală românească au urcat pe scena Sărbătorii Castanelor şi au fredonat împreună cu băimărenii refrenurile celor mai cunoscute hituri ale acestora. Akcent, Mandinga, Sistem şi Voltaj au fost primiţi cu braţele deschise de băimăreni, care nu s-au mai săturat să-i aplaude şi să cânte alături de aceştia.
Cei care au dat startul distracţiei au fost băieţii de la Akcent. Apoi a venit rândul unui super-show în acorduri latino alături de Mandinga. Sistem a creat nebunie în rândul fanilor, atât prin hiturile arhicunoscute cât şi prin efectele pirotehnice cu care ne-au obişnuit cei cinci membri ai formaţiei începând cu anul 2000. După concertul de senzaţie al trupei Sistem a urmat un impresionant foc de artificii iar Voltaj a încheiat distracţia de sâmbătă seara, cu o sesiune de autografe. Concertele au fost prezentate de moderatoarea şi realizatoarea de emisiuni de radio şi televiziune, Mihaela Rădulescu. În numele băimărenilor, edilul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, i-a oferit vedetei un imens buchet de flori.

Lasa un raspuns