Baia Mare: 9 candidaţi maramureşeni au părăsit examenul de definitivat după ce au citit subiectele

Baia Mare: 9 candidaţi maramureşeni au părăsit examenul de definitivat după ce au citit subiectele

Examenul scris de definitivare în învăţământ, din sesiunea 2013, a fost susţinut astăzi, la nivel naţional, de aproximativ 8.000 de candidaţi. La nivel judeţean s-au prezentat la examen 150 de participanţi. Examenul a început la ora 10:00 şi a durat patru ore. 9 dintre candidaţii maramureşeni s-au retras imediat după citirea subiectelor. 

Candidaţii au avut de ales între 126 de discipline de examen şi potrivit acestora, subiectele au fost de dificultate medie. Dacă vor promova cu cel puţin nota 8, candidaţii maramureşeni vor avea dreptul deplin de a practica în învăţământul preuniversitar. Inspectoratul Şcolar Judeţean a anunţat că au fost admişi să participe la examenul scris de astăzi 162 de candidaţi care au trecut cu brio prima probă a examenului naţional de definitivat, ce s-a desfăşurat în perioada ianuarie – 20 iunie. Aceasta a constat în susţinerea a două inspecţii speciale la clasă. Iar pentru astăzi, candidaţii au avut de ales din 126 de discipline de examen. Proba s-a desfăşurat la Colegiul Tehnic „George Bariţiu” din municipiul Baia Mare.
În data de 23 iulie se va face afişarea rezultatelor, iar între 23 şi 24 iulie candidaţii maramureşeni vor putea depune contestaţii la centrul de examen de la Colegiul Tehnic „George Bariţiu” din Baia Mare. Soluţionarea lor va avea loc în perioada 25-26 iulie. Rezultatele finale vor fi afişate pe data de 27 iulie. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.