A VII-a ediţie a Festivalului naţional concurs de interpretare vocală şi instrumentală “Ion Petreuş” va avea loc duminică, la Teatrul de Vară din municipiul Baia Mare. Evenimentul este organizat de Ansamblul Folcloric Naţional “Transilvania” în parteneriat cu Consiliul Judeţean.
La preselecţia organizată în data de 16 iunie s-au prezentat concurenţi atât din judeţ, cât şi din alte regiuni ale ţării. În urma probelor, au fost selectaţi33 de concurenţi. Pe scena festivalului vor mai urca Angela Buciu, Marinel Petreuş şi Gheorghe Pîrja, Ileana Bumbar, Dumitru Dobrican, Petrică Mureşan, precum şi câştigătorii ediţiilor precedente, Diana Cârlig, Măriuca şi Ionuc Trifoi, Livia Neag, Andreea Ghiţiu, Ioana Şteţco, și, de asemenea, orchestra şi dansatorii Ansamblului Folcloric Naţional Transilvania. Spectacolul va fi prezentat de Ionuţ Bledea şi Cecilia Bozga. Intrarea este liberă.
Mâine, Ansamblul Folcloric Naţional Transilvania” va participa la Festivalul Internaţional deFolclor “Muzici şi Tradiţiiîn Cişmigiu”, festival organizat de Primăria Municipiului Bucureşti.
Stiri de actualitate:
PIAȚA MUNCII: Posturi disponibile în Maramureș
POLIȚIA DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAȚIEI: Oportunitate – 340 de viitori polițiști de frontieră își pot asigura un loc la Școala „Avram Iancu” Oradea
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Peisaj din interior – expoziția personală Daniel Bozga
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului” s-au întors acasă
BAIA MARE: Închiderea sezonului moto – eveniment pe parcursul a trei zile
DEȘEURI ELECTRICE: Campanie de colectare de la domiciliu în Baia Mare
VITAL: REMEDIERE AVARIE LA CONDUCTA DE TRANSPORT apa Dn 800 mm – Apa cu turbiditate ridicată persistă în continuare pentru utilizatorii din mai multe zone ale orașului Baia Mare
BAIA MARE: One Jazz Festival aduce pe scenă artiști consacrați și sonorități din patru universuri muzicale diferite
HANDBAL: Minaur întâlnește Steaua în turul 1 al Cupei României
FOTBAL: Victorie pentru CS Minaur, care a urcat pe locul 1
BAIA MARE: Acțiune de dezinsecție împotriva ţântarilor şi căpuşelor
VITAL: Avarie cauzată de constructor la rețeaua de distribuție apă potabilă Dn 800mm
BAIA MARE: Peste 80 de persoane legitimate în cadrul unei acțiuni tip Blocada
RUGBY: După 16 finale de campionat consecutive, „zimbrii” vor juca pentru bronz
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 22 septembrie în Baia Mare și Tăuții Măgherăuș
SIGHETU MARMAȚIEI: Festivalul Internațional de Poezie la cea de a 53-a ediție
LANSARE DE CARTE: Istoria handbalului feminin maramureșean de Daniel Kotecz
FOTBAL: Derby la Cluj, între Sănătatea și Minaur
BAIA MARE: 33 de concurenți vor participa la Festivalul “Ion Petreuş”

Lasa un raspuns