Bacalaureat 2020, sesiunea august – septembrie: rezultate finale după soluționarea contestațiilor

Rata finală de promovare, în județul Maramureș, înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului național de bacalaureat 2020, după soluționarea contestațiilor, este de 34,31%, în creștere față de cea din sesiunea august-septembrie 2019 (30,17%).

La nivel național, rata finală de promovare, înregistrată în sesiunea august-septembrie 2020, este de 34,1%.

Prin urmare, 352 de candidați (cu 6 mai mulți, față de prima afișare a rezultatelor) au promovat examenul în această sesiune. Dintre aceștia, 239 de candidați provin din promoția curentă, iar 113 candidați provin din promoțiile anterioare.

Rata de succes pentru promoția din anul școlar 2019 – 2020 a crescut la 38,06% (de la 37,74% – înainte de contestații), în timp ce pentru promoțiile anterioare, ponderea candidaților promovați este de 28,39% (27,39% înainte de soluționarea contestațiilor).

Au fost depuse 237 de contestații, defalcate astfel: proba E)a) – 52, proba E)c) – 104 și proba E)d) – 81.

S-au prezentat 1026 de candidați, din totalul celor 1276 de candidați înscriși. Din cauza unor fraude sau tentative de fraudă au fost eliminați 4 candidați.

Precizăm că media minimă de promovare a examenului este 6 (șase), iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5 (cinci). Procentul de promovare este calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.

Rezultatele finale au fost afișate astăzi, 5 septembrie, la ora 10:00, în centrele de examen și pe pagina web dedicată. La fel ca în prima sesiune, rezultatele pot fi accesate în baza unui cod furnizat fiecărui candidat, datele personale fiind anonimizate, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD).

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.