AUTOCAR RĂSTURNAT: Cel puţin un mort și 6 răniţi în accident

AUTOCAR RĂSTURNAT: Cel puţin un mort și 6 răniţi în accident

Un autocar s-a răsturnat luni seară în Vrancea, lângă Mărășești. Accidentul s-a soldat cu cel puțin un mort și șase răniți, anunță echipele de salvare care au intervenit în zonă.

Accidentul s-a produs între localitățile Modruzeni și Haret, pe un drum județean care ocolește E85. Autocarul a derapat și s-a răsturnat pe marginea drumului.
14 oameni se aflau în autocar, care, se pare, e înmatriculat în Ucraina, dar avea pe parbriz mesajul scris în română ”Cursă ocazională”. În urma impactului, o persoană a murit – potrivit martorilor, ar fi fost strivită de mașina răsturnată. Alți 6 oameni au fost răniți, iar unul dintre ei este în stare gravă.
Potrivit ISU Vrancea, la locul accidentului au intervenit mai multe echipaje:  2 ambulanțe SMURD, o descarcerare, 2 autospeciale de stingere și 5 ambulanțe SAJ.
Pasagerii care nu au fost răniți vor fi cazați într-un cămin de vârstnici din Mărășești. Oficial, cauzele accidentului nu au fost elucidate, însă primele informații indică faptul că în zonă a nins, iar autocarul ar fi derapat pe zăpadă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.