VIDEO | Au sosit tabletele achiziționate de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș

Au sosit tabletele achiziționate de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș prin HG 756, Programul național „Educația în siguranță”, finanțat din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului. Cantitatea de măști, material dezinfectant și tablete va fi distribuită în școli, începând de azi dimineață.

Precizăm că tabletele au cartele de internet plătită pentru doi ani.

Până în prezent, s-a făcut distribuția acestor materiale în școlile din Budești, din Călinești, Ocna Șugatag, Moisei Acestea au fost curpinse în traseul din 24 noiembrie, respectiv în școlile din Asuaju de Sus, Bicaz, Băița de sub Codru,  Băsești, în 26 noiembrie, și urmează să se continue traseul cu alte școli, săptămâna viitoare”, spune Ligia Duruș, inspector școlar pentru proiecte școlar cu atribuții de purtător de cuvânt în cadrul IJS Maramureș.

Distribuția o face o echipă a Inspectoratului Școlar Județean Maramureș care se deplasează în unitățile de învățământ din județ unde, aceste instrumente de lucru sunt preluate de către directorii școlilor și de către profesori.

Repartizarea tabletelor către copiii care nu au terminale IT pentru învățarea online se face de către unitățile de învățământ, cu alte cuvinte, își stabilesc dumnealor citeriile de selecție a beneficiarilor . Noi ne adresăm în special elevilor din clasa a VIII-a, cărora dorim să le facilităm învățarea, în vederea susținerii examenului de evaluare națională, dar, repet, școlile sunt cele care și-au selectat beneficiarii, în funcție de necesități”, spune Ligia Duruș.

 În continuare se depun proiecte pentru obținere de finanțare prin Programul Operațional ”Competitivitate”, conform OUG 144/2020. Proiectele sunt scrise de către unitățile de învățământ sau de către autoritățile publice locale  sau de către Consiliul Județean. Prin aceste proiecte se urmărește ca toți copiii care nu dispun de instrumente de lucru, să beneficieze de aceste echipamente.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.