Ieri, 18.01.2012, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare au identificat suspectul unui furt din locuinţă comis în cursul lunii noiembrie anul trecut. Acesta este Giulian N., de 18 ani, din Baia Mare. Cel în cauză are antecedente penale şi va fi cercetat în continuare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
De asemenea, a mai fost identificat suspectul unei spargeri din locuinţă comis la începutul lunii ianuarie în dauna unei familii de băimăreni. Suspectul este Ionuţ M., de 19 ani, tot din Baia Mare. Cel în cauză este deja încarcerat, în penitenciarul Gherla, pentru alte fapte de natură penală.
Şi la Cavnic, după câteva luni de cercetări, a fost identificat suspectul unei spargeri din locuinţă, comis în luna martie anul trecut. Suspectul de furt este un minor de 16 ani, tot din Cavnic, aflat în abandon şcolar şi fără antecedente penale. Prejudiciul, constând în bunuri de în valoare de aproximativ 700 lei nu a fost recuperat. Cercetările continuă cu suspectul în stare de libertate, pentru comiterea infracţiunii furt calificat.
Stiri de actualitate:
PROGNOZĂ ANM: Cum va fi vremea în Maramureș în următoarele două săptămâni
SALVAMONT MARAMUREȘ: Acțiune de salvare încheiată cu bine în zona Creasta Cocoșului
INSPECTORATUL DE JANDARMI: Rezultatele misiunilor de asigurare a ordinii publice la Sărbătoarea Castanelor – sancțiuni de aproape 15000 lei
SIGHETU MARMAȚIEI: Workshop de muzică japoneză
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Întâlnirea reprezentanților județelor cu comunități maghiare dispersate
FOTBAL: Victorie la scor pentru CS Minaur
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de circulație pe strada Mocăniței
ISU MARAMUREȘ: Cupa „13 Septembrie” la pescuit – rezultate
BAIA MARE: Colectare deșeuri textile
BAIA MARE: 679 de ani de la primul document privilegiat al orașului păstrat în forma originală
BAIA MARE: Campanie de colectare deșeuri voluminoase
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă duminică, 20 septembrie în Tăuții Măgherăuș
VIDEO: Sărbătoarea Castanelor – Parada de pe Podul Unirii
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
Au fost identificaţi trei suspecţi de furturi comise, la Baia Mare şi Cavnic

Lasa un raspuns