Astazi comunitatea din Valea Stejarului a sarbatorit hramul bisericii care este inchinata Sfintei Parascheva. Biserica veche, unde a fost oficiata sfanta liturghie a devenit neincapatoare pentru credinciosii din zona veniti sa se inchine Sfintei.
Dupa oficierea sfintei liturghii preotul paroh Vasile Ilies a readus in memoria credinciosilor prezenti la aceasta manifestare religioasa viata Sfintei Parascheva.
Hramul sfantului lacas i-a aduntat pe toti localnicii din zona care au participat cu multa evlavie la Liturghie, impartasindu-se si miruindu-se la finalul acesteia. Biserica ortodoxă din Valea Stejarului, comuna Vadu Izei, a fost ridicată în zilele Prea Fericitului Metodie, Patriarhul Țarigradului, cel mai probabil în anul 1630, sub păstorirea preotului paroh Andrei Botiș, originar din această localitate. Biserica este cea mai mică şi cea mai veche din Maramureş. La ridicarea ei a contribuit în mare măsură văduva Hapca Palaghia, o femeie bogată, din satul Oncești, precum și credincioșii din această parohie. Forma lacasului de cult a fost modificată în jurul anului 1780. Original, absida altarului era dreptunghiulară, fiind o continuare a corpului principal al bisericii, dar în acel moment s-a refăcut în stil poligonal şi mai îngust decât înainte. Se mai găsesc şi deschideri ale ferestrelor mici, separate prin lăţimea grinzilor. Au forme diferite, în cruce, în romb şi dreptunghiulare, şi sunt plasate asimetric pe faţade. Se întâlnesc doar în naos şi altar, în timp ce pronaosul mic este întunecat. În pronaos şi altar, plafoanele sunt plate, dar naosul este acoperit de o boltă. Există câteva urme vagi ale picturilor murale originale în interior. Este posibil ca, în 1809, un ucrainean din Polonia, Hapka Simion, să fi pictat biserica.

Lasa un raspuns