Armele neletale dar periculoase trebuie notificate poliţiei

Armele neletale dar periculoase trebuie notificate poliţiei

Marţi, 26 aprilie, poliţiştii au amendat un cetăţean din Borşa care deţinea un pistol cu gaz marca Bruni, model fără serie, de calibru 8 mm.
    Arma face parte din categoria „F”, a anexei 1 din Legea 295/2004, modificată care reglementează regimul armelor în România. Conform prevederilor legale, armele din această categorie sunt supuse notificării prealabile către specialiştii din cadrul poliţiei. Ioan M., din Borşa, a fost sancţionat contravenţional cu suma de 2.000 lei iar arma a fost ridicată în vederea confiscării.

   Câteva exemple de arme de categorie „F” din legea sus-menţionată, considerate neletale, sunt: arme scurte (pistol) cu gaze, arme industriale de asomare sau tranchilizare, de alarmar, şi semnalizare; arme de panoplie, de recuzită, arme de tip sportiv, arbalete, arcuri, harpoane, etc.
    Reamintim că acest tip de arme este supus notificării care se face în felul următor:
    Înainte de achiziţionarea acestor produse de la magazinele specializate, se face o notificare în scris către poliţie. 
    Notificarea constă într-o cerere tip, care se găseşte la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, al cărui sediu este în clădirea Poliţiei Municipiului Baia Mare, din strada Tineretului, nr. 2. Această cerere trebuie însoţită de copia actului de identitate şi de certificatul de cazier judiciar.
    Programul cu publicul este, luni-vineri, între orele 08,30 – 10, 30.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.