Stratul de zăpadă ajunge până la aproape doi metri grosime în zona de creastă a Masivului Făgăraș, toate traseele turistice montane din Argeș fiind închise din cauza riscului mare de avalanșă, a anunțat miercuri directorul Serviciul Public Județean Salvamont (SPJS), Ion Sănduloiu.
"În urma ninsorilor și a vântului puternic din ultimele 48 de ore, stratul de zăpadă la Cota 2000 — Transfăgărășan măsoară 178 de centimetri, pe alocuri însă, din cauza viscolului, poate fi mai mare. Pe unii versanți și pe majoritatea vâlcelelor, zăpada este instabilă si se pot forma curgeri de zăpadă de dimensiuni medii. Având în vedere datele despre starea zăpezii, (…) toate traseele montane din județul Argeș sunt și vor rămâne închise", a precizat Sănduloiu.
În zona de creastă, riscul de producere a avalanșelor este de gradul al patrulea, mare, însă pericolul apariției unor avalanșe există chiar și în zonele joase, împădurite. Conform scalei europene de risc de avalanșă, în cazul gradului patru de risc, stratul de zăpadă este puțin stabilizat pe numeroase pante suficient de înclinate, declanșarea fiind probabilă chiar și printr-o slabă supraîncărcare.
Turiștii care vor ajunge în zona montană din Argeș sunt sfătuiți să nu încerce să urce pe traseele închise și să ceară informații salvatorilor montani din zonă sau la Dispeceratul Național Salvamont. De asemenea, trebuie estimat timpul necesar efectuării drumețiilor, în așa fel încât să se încheie înainte de lăsarea întunericului.
"În afara echipamentului obligatoriu iarna, constând în încălțăminte și îmbrăcăminte adecvată, colțari și piolet, trebuie să existe în permanență în rucsac o lanternă cu baterii proaspete pentru fiecare participant, evitând astfel situații neplăcute. Chiar și în cazul excursiilor cu autoturismul, este indicat ca turiștii să aibă încălțări și îmbrăcăminte de iarnă și o lanternă, pentru situațiile în care sunt nevoiți să se deplaseze pe jos. Nu se recomandă parcarea mașinilor la baza pantelor mari, fără pădure, încărcate cu zăpadă. În această perioadă este necesară o prudența mărită, pentru a evita situațiile nedorite", a avertizat șeful SPJS Argeș.
Stiri de actualitate:
FOTBAL: Victorie la limită pentru Academica Recea cu CSM Sighet
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Balul strugurilor din Câmpulung la Tisa
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacol-concert în inima Cetății
SIGHET: Lucrările de restaurare și reparații curente la monumentele din Muzeul Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș” au fost finalizate
IPJ: Tânără arestată preventiv pentru trafic de minori
FOTBAL: Victorie la scor pentru Minaur în deplasare
VIDEO: D.S.V.S.A. Maramureș a finalizat în proporție de 100% verificările de control în teren
SALVAMONT MARAMUREȘ: Trei cetățeni ucraineni recuperați din zona Vf. Bârsănescu
VITAL: Cum funcționează Dispeceratul și cum se gestionează sesizările dumneavoastră
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Invitație la „Laborator știința în joacă”, o activitate dedicată copiilor, dar și familiilor
BĂILE COȘTIUI – Un loc care a început să prindă viață, intrarea este gratuită
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul INBOX – vineri, pe malul Săsarului
BAIA SPRIE: S-a aprobat finanțarea reabilitării Parcului Central
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții temporare de circulație pentru luna octombrie
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 2 octombrie în Vișeu de Sus
VIDEO: Actul privind locurile de muncă de calitate – inițiativă legislativă a Uniunii Europene
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zboară din București spre Baia Mare de la 89 € dus-întors
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
ARGEŞ: Zăpadă de aproape doi metri și risc mare de avalanșe în Făgăraș

Lasa un raspuns