Încă un lider al PLR pleacă. Fostul liberal Radu Stroe continuă traseismul politic pe care a apucat de la excluderea din Partidul Național Liberal. El a plecat zilele acestea din Partidul Liberal Reformator, condus de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, alăturându-se UNPR-ului, condus de Gabriel Oprea.
Deși a fost un liberal fondator al PNL în care s-a înscris în 1990, Radu Stroe a dat liberalismul pe „uneperism”, dacă o astfel de ideologie există. Stroe nu a explicat clar de ce l-a părăsit și pe Tăriceanu, dar încearcă să justifice plecarea sa prin aprecieri la adresa generalului Gabriel Oprea:
“Am demisionat din motive personale, nu are rost să fie date publicității. Nu fac reproșuri nimănui, așa am considerat eu că trebuie să procedez în momentul acesta. Eu aici vreau să vă dau câteva elemente. Primul, eu am lucrat cu Gabriel Oprea patru ani la comisia SRI, unde eram președinte de comisie, și am lucrat foarte bine, în general pe structurile de apărare, siguranță națională și ordine publică. Am lucrat de asemenea bine în 2012-2013 la Guvern, ca ministru de Interne, el fiind vicepremier pe probleme de apărare, ordine publică și siguranță națională. E un partid de centru, UNPR, și, fiind un partid de centru, eu cred că acest element de doctrină pe care-l are, și anume interesul național, de fapt se referă la securitatea națională, la ordinea publică, și de aceea am ales acest drum”,
a explicat Radu Stroe.
Actualul UNPR-ist Radu Stroe a fost secretar general al Guvernului, fost ministru de interne, fost deputat și senator de Maramureș. În noiembrie 2000 a fost ales deputat de Maramureș, în mandatul respectiv fiind secretar executiv al Biroului Permanent al Camerei Deputaților, respectiv vicelider al grupului parlamentar al PNL. Anul trecut, Radu Stroe a demisionat din funcția de ministru de Interne în Cabinetul Ponta, după modul dezastruos în care au intervenit echipele de salvare în accidentul aviatic care s-a produs în Munții Apuseni.
Stiri de actualitate:
FOTBAL: Victorie la limită pentru Academica Recea cu CSM Sighet
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Balul strugurilor din Câmpulung la Tisa
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacol-concert în inima Cetății
SIGHET: Lucrările de restaurare și reparații curente la monumentele din Muzeul Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș” au fost finalizate
IPJ: Tânără arestată preventiv pentru trafic de minori
FOTBAL: Victorie la scor pentru Minaur în deplasare
VIDEO: D.S.V.S.A. Maramureș a finalizat în proporție de 100% verificările de control în teren
SALVAMONT MARAMUREȘ: Trei cetățeni ucraineni recuperați din zona Vf. Bârsănescu
VITAL: Cum funcționează Dispeceratul și cum se gestionează sesizările dumneavoastră
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Invitație la „Laborator știința în joacă”, o activitate dedicată copiilor, dar și familiilor
BĂILE COȘTIUI – Un loc care a început să prindă viață, intrarea este gratuită
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul INBOX – vineri, pe malul Săsarului
BAIA SPRIE: S-a aprobat finanțarea reabilitării Parcului Central
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții temporare de circulație pentru luna octombrie
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 2 octombrie în Vișeu de Sus
VIDEO: Actul privind locurile de muncă de calitate – inițiativă legislativă a Uniunii Europene
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zboară din București spre Baia Mare de la 89 € dus-întors
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
A PLECAT ŞI DIN PLR: Radu Stroe continuă traseismul politic “înregimentându-se” în UNPR

Lasa un raspuns