Tribunalul Maramureș a dispus, la propunerea DIICOT, arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a 4 inculpați, 3 din Baia Mare și unul din Oradea, cercetaţi pentru efectuare de operaţiuni cu produse despre care știau că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Pentru a dispune măsura arestării preventive, instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că 2 dintre inculpaţi, în perioada ianuarie 2017 – septembrie 2019, iar ceilalți 2 în perioada iunie – septembrie 2019, în mod repetat, zilnic, au vândut mai multor persoane substanţe cu efect psihoactiv.
Inculpaţii au contestat hotărârea Tribunalului Maramureş, dosarul urmând a fi înaintat Curţii de Apel Cluj pentru soluţionarea căii de atac.

Lasa un raspuns