Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie aduce la cunoştinţa opiniei publice faptul ca Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul BELA VASILE sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol şi corupţie sexuală.
Totodată, procurorii au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpatului, cerere admisă de magistraţii Tribunalului Maramureş care au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 29 de zile, pe numele acestuia. Probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a relevat următoarea situaţie de fapt: În perioada noiembrie 2011 – aprilie 2012, inculpatul Bela Vasile, prin constrângere, a întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată B.I.L. (fiică sa în vârstă de 13 ani) şi a săvârşit acte cu caracter obscen în prezenţa acesteia. Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.
Stiri de actualitate:
SALVAMONT MARAMUREȘ: Trei cetățeni ucraineni recuperați din zona Vf. Bârsănescu
VITAL: Cum funcționează Dispeceratul și cum se gestionează sesizările dumneavoastră
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Invitație la „Laborator știința în joacă”, o activitate dedicată copiilor, dar și familiilor
BĂILE COȘTIUI – Un loc care a început să prindă viață, intrarea este gratuită
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul INBOX – vineri, pe malul Săsarului
BAIA SPRIE: S-a aprobat finanțarea reabilitării Parcului Central
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții temporare de circulație pentru luna octombrie
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 2 octombrie în Vișeu de Sus
VIDEO: Actul privind locurile de muncă de calitate – inițiativă legislativă a Uniunii Europene
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zboară din București spre Baia Mare de la 89 € dus-întors
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare din cauza unei avarii
SALVAMONT: Amplă acțiune de căutare a unei persoane dispărute
FESTIVAL: Ethnologica Film Fest, la a treia ediție
EVENIMENT DE DEBUT: Dinastia Artelor – invitație la vernisaj expoziție și lansare de carte la Baia Sprie
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Cele mai calde gânduri și urări de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
SIGHETU MARMAȚIEI: La Podul Abator se desfășoară lucrări de punere în siguranță
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare
Arestat pentru viol şi corupţie sexuală

Lasa un raspuns