Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, a declarat, joi, că Legea voluntariatului, iniţiată de deputatul Mihai Sturzu şi semnată de alţi 106 parlamentari, ar rezolva multe probleme, el manifestându-şi speranţa ca iniţiativa să fie publicată şi aplicată până la sfârşitul anului. Raed Arafat a participat, joi, în calitate de susţinător al voluntariatului, la conferinţa de presă în care deputatul PSD Mihai Sturzu a anunţat că a depus la Senat o propunere legislativă care reglementează voluntariatul şi care instituie obligaţia ca relaţia dintre voluntar şi organizaţia gazdă să aibă la bază un contract, voluntariatul urmând a fi recunoacut ca experienţă profesională.
El a precizat că SMURD, care a ajuns în acest moment să fie un serviciu de stat şi care are o rată de încredere foarte mare la nivelul populaţiei, a debutat de la un nucleu de voluntari.
Arafat a spus că, personal, a lucrat timp de opt ani ca voluntar, în condiţiile în care această activitate nu beneficiază de o recunoaştere a competenţelor. "Mulţi au lucrat ca voluntari în acest serviciu şi au rămas cu mulţumirea că au lucrat ca voluntari, fără să aibă o recunoaştere oficială a perioadei care au petrecut-o ca voluntari. E absurd că un student, dacă merge şi lucrează ca barman, poate primi o hârtie că a lucrat ca barman, dacă merge să lucreze ca voluntar undeva şi ajută şi câştigă şi experienţă într-un anumit domeniu să nu primească o hârtie care să ateste această activitate", a spus Arafat.
El a precizat că a făcum multe activităţi cu voluntari şi a arătat că interesul pentru această activitatea de voluntariat este foarte ridicat. "Dacă mâine la Cluj, la Sibiu sau Mureş mergem şi spunem că vrem să recrutăm vonuntari, dacă spunem că vrem 60 – am văzut asta la Clusj, apar 360 de cadidaţi să intre voluntari pentru anul respectiv", a spus Arafat.
El a arătat că există şi a văzut atât reacţii pozitive cât şi negative faţă de această activitate de voluntariat. "Dacă voluntariatul cu SMURD a început în Mureş, pot să spun deschis că Universitatea de Medicină şi Farmacie din Mureş nu a ştiut cum să-l cultive, însă universităţile din Bucureşti, Cluj şi Sibiu au încurajat studenţii voliuntari prin a le da scutire la absenţe, cu recuperare, permişându-le, când sunt de gardă pe maşina SMURD să recupereze absenţa, considerând că activitatea pe maşina SMURD este una importantă, care trebuie să fie recunoscută studentului", a spus Raed Arafat.
Stiri de actualitate:
GIULEȘTI: Lansare lucrare – Magnum Diarium Academicum Septentrionis
MĂSURI LA FRONTIERĂ: Restricții temporare de trafic auto în PTF Sighetu Marmației I (Podul Istoric)
ISU MARAMUREȘ: Recomandări de la pompieri pentru sezonul rece
ISTORIE LOCALĂ: Maramureș și Satu Mare pe harta unităților administrativ-teritoriale de-a lungul timpului
SPECIAL: Baia Mare a câștigat titlul de Oraș European al Crăciunului 2027
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 11 noiembrie în Baia Mare – avarie conductă
SIGHETU MARMAȚIEI: Circulație blocată pe strada Făget, restricții de circulație pe strada Lazu Șesului
MUZEUL JUDEȚEAN DE ETNOGRAFIE: Conferința anuală – Rosturi și rostiri: Patrimoniul în actualitate
VIDEO: S-a lansat albumul de pictură ”Peisaj din interior – Văzut prin ochii micilor artiști”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 11 noiembrie în Baia Mare
MESAJ PENTRU PĂRINȚI: „Doar pentru că nu se plânge nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine!”
VOLEI: Meci de Cupa României pentru Știința Explorări
HANDBAL: CS Minaur, învinsă în deplasare de Rapid
BERINȚA: Se deschide Centrul rezidențial de reabilitare pentru adicții „Bogdan Rusu”
VIDEO: Interviu cu Oprescu Cosmin, președintele Federației Române de Taekwon-do ITF
ITM MARAMUREȘ: acțiuni de control în domeniul relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă – rezultate campanie
BAIA MARE: A fost semnat contractul de execuție pentru reabilitarea Pieței Izvoare
HANDBAL: CS Minaur, meci în deplasare cu Rapid
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE: Expoziția „Monede din colecţia Pipaş”
Arafat: Legea voluntariatului ar rezolva multe probleme. Sper să fie publicată în anul acesta

Lasa un raspuns