Google a lansat noi imagini Street View şi galerii Google Earth pentru a marca aniversarea a 100 de ani de la Unirea României, se arată într-un comunicat al companiei, scrie Agerpres.
Astfel, Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia şi colecţiile sale se deschid vizitatorilor virtuali, prin intermediul imaginilor Street View din interiorul acestuia. De asemenea, Catedrala Reîntregirii Neamului din Alba Iulia poate fi vizitată virtual pe Google Maps.
Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia a fost inaugurat, sub numele de Muzeul Unirii, pe data de 20 mai 1929, găzduind unele dintre cele mai importante piese legate de Revoluţia din 1848 şi Marea Unire din 1918 păstrate într-un muzeu până în prezent. Este vorba despre scrisorile lui Avram Iancu, şase volume ce conţin Documentele Unirii de la 1 Decembrie 1918, eşarfele tricolore purtate de delegaţiile adunării populare de pe Platoul Românilor, manuscrisul cuvântării lui Vasile Goldiş în Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, precum şi biroul pe care s-a semnat la 12 octombrie 1918, la Oradea, în casa avocatului Aurel Lazăr, Declaraţia de Independenţă a românilor cuprinşi în ţinuturile Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului faţă de Imperiul Austro-Ungar.
Citește continuarea aici.
Lasa un raspuns