Administrația Națională de Meteorologie /ANM/ a emis, marți, o atenționare Cod Portocaliu de caniculă și disconfort termic, valabilă în intervalul 29-30 iulie, în șase județe din partea de sud a țării și Municipiul București.
Conform meteorologilor, în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași și Ilfov, inclusiv în Capitală, se vor atinge temperaturi maxime de 38-39 de grade Celsius, iar joi, 30 iulie, izolat se vor înregistra valori în jurul a 40 de grade și, pe arii extinse, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.
Pe de altă parte, în 17 județe din sud, sud-est și nord-est va fi Cod Galben de căldură excesivă. Astfel, miercuri, 29 iulie, și joi, 30 iulie, valul de căldură se va intensifica în regiunile sudice și estice.
În sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, centrul și sudul Moldovei și în partea continentală a Dobrogei, temperaturile maxime se vor situa frecvent între 35 și 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
ANM precizează că, în după-amiaza zilei de joi, 30 iulie, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, îndeosebi în centrul și nord-estul țării, precum și în zonele de munte.
Stiri de actualitate:
SALVAMONT MARAMUREȘ: Misiune încheiată în zona Piatra Corbului – Cheile Lăpușului, bărbat accidentat recuperat
VERNISAJ EXPOZIȚIE de pictură și sculptură în fier realizate de Stelian Blagoslov și Dan Bărcan la Spitalul Clinic de Urgență
VITAL: Intervenție programată – întrerupere furnizare apă potabilă marți, 6 octombrie în Baia Sprie
BAIA SPRIE: Mara Music Festival – la prima ediție, în Sala de Spectacole a Centrul Multifuncțional Baia Sprie
BAIA MARE: Campanie de colectare aparate electrice sâmbătă, 10 octombrie la punctele amenajate din oraș
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 5 octombrie în Baia Mare
MUZEUL DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE: Exponatul lunii octombrie – o colecție de fabule
SIGHET: Restricții de circulație
SALVAMONT: Bărbat accidentat, recuperat din zona Piatra Corbului – Cheile Lăpușului
LANSARE DE CARTE: Serenade sportive – de Mircea Grumaz
FOTBAL: Victorie la limită pentru Academica Recea cu CSM Sighet
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Balul strugurilor din Câmpulung la Tisa
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacol-concert în inima Cetății
SIGHET: Lucrările de restaurare și reparații curente la monumentele din Muzeul Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș” au fost finalizate
IPJ: Tânără arestată preventiv pentru trafic de minori
FOTBAL: Victorie la scor pentru Minaur în deplasare
VIDEO: D.S.V.S.A. Maramureș a finalizat în proporție de 100% verificările de control în teren
SALVAMONT MARAMUREȘ: Trei cetățeni ucraineni recuperați din zona Vf. Bârsănescu
VITAL: Cum funcționează Dispeceratul și cum se gestionează sesizările dumneavoastră
ANM: Cod Portocaliu de caniculă în șase județe și București, pe 29 și 30 iulie; temperaturile vor ajunge la 40 de grade

Lasa un raspuns