Cinci maramureșeni născuți în 1918, anul Marii Uniri, au fost felicitați de prefectul Vasile Moldovan și de șefii structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul campaniei”O viață cât un Centenar” a Ministerului Afacerilor Interne, care aduce în atenție românii care împlinesc în anul 2018 un veac de viață.
Prima persoană centenară la care s-au deplasat autoritățile a fost Dumitru Drilea din comuna Lăpuș, iar ulterior la Ilișca Hojda din orașul Sălițștea de Sus, Maria Timiș și Veszelina Ștețcu din Borșa, respectiv Eudochia Curac din comuna Poienile de Sub Munte. Prefectul Vasile Moldovan și șefii structurilor teritoriale ale M.A.I. au înmânat centenarilor maramureșeni un steag tricolor, o insignă omagială cu inscripția ”România 100” și un mesaj de felicitare din partea Ministrului Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan.
”Persoanele pe care le-am onorat azi împreună cu structurile teritoriale ale MAI și autoritățile administrației publice locale din fiecare localitate au împlinit sau împlinesc vârsta Marii Uniri. Vă felicităm și ne mândrim cu dumneavoastră, cei care sunteți cetățenii simbol ai județului Maramureș.” a spus prefectul Vasile Moldovan.
Centenarii maramureșeni au primit flori din partea structurilor teritoriale ale MAI, dar și diverse cadouri – torturi aniversare și ajutoare financiare din partea autorităților administrației publice locale din fiecare localitate.

Lasa un raspuns