Artista Angela Buciu împlinește azi 74 de ani.Evenimentul l-a sărbătorit alături de Ansamblul Transilvania, la un festival de folclor care a avut loc în Timișoara.
La primele ore ale dimineții, Angela Buciu se afla într-un autocar, alături de colegii din Ansamblul Transilvania.
”Eu sunt în autocar și mă îndrept spre Timișoara, la un festival de folclor cu Ansamblul Transilvania, momentul de sărbătoare s-a produs atunci când am intrat în autobuz, atunci când colectivul m-a întâmpinat cu un coș de flori”, a spus Angela Buciu.
Chiar dacă azi e o zi specială pentru artistă, Angela spune că fiecare zi e una binecuvântată, atunci când e sănătoasă.
”Pentru mine fiecare zi e specială, vreau să mă bucur de sănătate, să mă bucur de tot ce am realizat și am lăsat în urma mea, iar dacă voi fi sănătoasă în continuare, e tot ce îmi doresc, e cea mai mare bogăție a mea”, mărturisește Angela Buciu.
Angela Buciu s-a născut la data de 5 octombrie 1942, la Cheud-Năpradea, județul Sălaj. Debutul artistic a avut loc în 1960, la Ansamblul „Maramureşul” din Baia Mare.Angela Buciu a întreprins numeroase cercetări muzicale în toate zonele Maramureşului dar și în alte zone ale ţării. Artista are la activ mii de spectacole în ţară şi în străinătate. Activitatea sa a fost răsplătită de-a lungul anilor de numeroase premii.

Lasa un raspuns