Personalul din executivul Primăriei Baia Mare, dar și cel din serviciile publice, creșe și alte structuri ale autorității locale se află într-un proces de testare pentru coronavirus pe platforma inițiată de Consiliul Județean Maramureș și Administrația Locală a Municipiului Baia Mare.
Conform deciziilor autorității naționale, clădirile proprietate a municipiului și care se află în administrarea unităților de învățământ nu sunt folosite în această perioadă, activitatea didactică desfășurându-se online. Ținând cont de aceste aspecte, dar și de nevoia ca autoritatea locală să își desfășoare activitatea și în acest intervalul orar în care au loc testările, s-a comunicat conducerii Școlii Lucian Blaga să asigure accesul angajaților din administrație la parterul clădirii de pe strada Progresului. În intervalul ora 07.00 – 11.00, luni 9 noiembrie, s-au desfășurat, în condiții de securitate sanitară, testările pentru Covid – 19. Testările se desfășoară prin metoda pulling (1 test cu 8 eșantioane). Administrația Locală a Municipiului Baia Mare a anunțat că va asigura după finalizarea activității de testare curățenia, dezinfectarea și sterilizarea spațiilor utilizate.

Lasa un raspuns