Controalele inspectorilor în muncă se lasă cu amenzi și avertismente, lună de lună. Peste 200 de neconformități au fost depistate și la controalele efectuate pe parcursul lunii mai.
ITM Maramureș efectuează lunar controale prin cele două mari compartimente, Relații de Muncă și Securității și Sănătății în Muncă. În domeniul Relațiilor de Muncă, în cursul lunii mai au fost coordonați un număr de 158 de agenți economici, fiind constatate un număr de 271 de neconformități,
Au fost sancționați un număr de 29 de agenți economici, fiind aplicate un număr de 52 de sancțiuni cotravenționale, din care 33 de avertismente și 19 amenzi.
În domeniul Securității și Sănătății în Muncă au fost controlați un număr de 146 de agenți economici, fiind sancționați un număr de 118 agenți. Au fost aplicate 177 de sancțiuni contravenționale, din care 170 de avertismente și 7 amenzi contravenționale.
”În cursul lunii mai au fost înregistrate un număr de 18 accidente de muncă, niciunul mortal, din fericire. Toate accidentele de muncă s-au soldat doar cu incapacitate temporară de muncă. A fost sistată o schelă ce era neconformă și s-a dispus măsura de neconformitate a acelui echipament”, subliniază Mircea Onea, purtător de cuvânt ITM Maramureș.

Lasa un raspuns