AFIR anunţă închiderea unei sesiuni de primire de proiecte

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă închiderea sesiunii de primire de proiecte finanţate prin intermediul submăsurii 9.1 – Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Fondurile solicitate de Grupurile de producători din sectorul agricol depăşesc cu 9,6 milioane euro alocarea pentru această sesiune.

Astfel, în intervalul 29 iulie 2021, ora 9.00 – 29 octombrie 2021, ora 16.00, AFIR a primit online 46 cereri de finanţare, valoarea totală a fondurilor europene solicitate fiind de 16.410.019 de euro, adică 242,24% faţă de alocarea de 6.769.295 de euro.
Sprijinul public nerambursabil acordat prin această submăsură este de 100% şi nu poate să depăşească 10% din valoarea producţiei comercializate (VPC) în primii 5 ani de la recunoaştere. Suma maximă acordată este de 100.000 euro/ an. Acesta se va plăti sub forma unui ajutor forfetar degresiv, în tranşe anuale, pe o perioadă care nu poate depăşi cinci ani de la data la care grupul de producători a fost recunoscut

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.