ADUNĂ CA FURNICA: Merge bine cu strânsul banilor la Finanțe

ADUNĂ CA FURNICA: Merge bine cu strânsul banilor la Finanțe

Și în luna noiembrie, Administrația Județeană a Finanțelor Publice a înregistrat același trend favorabil încasărilor consemnat și în lunile precedente. A fost depășit atât programul de încasări transmis de către minister, cât și cuantumul sumelor încasate în aceeași perioadă a anului trecut.
În luna noiembrie, Administrația Finanțelor Publice Maramureș a realizat la bugetul general consolidat al statului încasări în sumă totală de 113,42 milioane de lei, mai mari cu 16,19 milioane față de încasările din luna noiembrie 2016.
”În ceea ce privește realizarea programului de încasări transmis de către Ministerul de Finanțe, acesta a fost realizat și în luna noiembrie în proporție de 107,2%, respectiv totalul sumelor încasate fiind de 113,428 milioane lei, încasările fiind mai mari cu 7,618 milioane lei decât programul repartizat cu 105,8 milioane lei, ceea ce ne conduce la un realizat cumulat pe 11 luni mai mare cu 22 de milioane față de programul acestei perioade pe 11 luni”, a informat directorul adjunct al AJFP Maramureș, Ioan Popa.
Programul de încasări repartizat la impozit pe profit în luna noiembrie a anului în curs a fost realizat în proporție de 59,72%. La taxa pe valoarea adăugată, cuantumul încasărilor realizate în luna noiembrie a fost de 18 milioane de lei, respectiv cu 29 de procente sub nivelul programului repartizat pentru această lună. Totodată, la bugetul asigurărilor sociale de sănătate s-au realizat încasări cu 274.763 lei sub nivelul programului.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.