ACTUALITATEA MARAMEDIA: Rohian, schimbat din funcţie / Viceprimar pentru două luni / Probleme cu străzile

ACTUALITATEA MARAMEDIA: Rohian, schimbat din funcţie / Viceprimar pentru două luni / Probleme cu străzile

Guvernul a decis schimbarea din funcţie a prefectului Anton Rohian. În locul acestuia a fost numit un angajat al Direcţiei Judeţene a Finanţelor Publice Maramureş, şef al Serviciului Registru Contribuabili Persoane Juridice, Sebastian Lupuţ.

Acesta nu a mai ocupat o astfel de funcţie în administraţia publică judeţeană. Este funcţionar public şi nu face parte din niciun partid politic. În schimb, tatăl acestuia are tangenţe cu politica, fiind consilier local în comuna Recea, din partea Partidului Social Democrat. Sebastian Lupuţ are 41 de ani şi este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice a Universităţii din Oradea. Prefectul Anton Rohian nu a dorit să comenteze decizia Guvernului, menţionând doar că schimbarea se discută din luna noiembrie a anului trecut. De cealaltă parte, Sebastian Lupuţ spune că a aflat despre desemarea sa pentru funcţia de prefect a judeţului Maramureş “din presă şi că a primit câteva telefoane” în acest sens. Pe pagina sa de socializare a acestuia, felicitările pentru noua sa numire au curs de la orele amiezii. Pe de altă parte, rămâne de văzut dacă se va înregistra o schimbare şi în privinţa subprefectului judeţului Maramureş, post ocupat în prezent de Alexandru Bondrea. 

Municipiul Baia Mare are, de ieri, încă un viceprimar. Este vorba despre consilierul local Dorel Mureşan, nu prea vocal în cadrul şedinţelor de consiliu. Tot ieri au fost validate şi mandatele a doi consilieri, în locul fostelor social-democrate Gabriela Hofer şi Elena Cărăuşan. Dorel Mureşan a fost ales consilier local în 2012 pe lista Partidului Poporului Dan Diaconescu. Între timp a devenit independent, a fost de acord şi cu contractarea creditului de către Primăria Baia Mare şi ieri a fost votat de o parte din consilierii locali băimăreni să ocupe funcţia de viceprimar. S-au înregistrat 17 voturi din care 15 pentru şi două voturi nule. În cadrul şedinţei de ieri a Consiliului Local Baia Mare a mai fost validat mandatul lui Adalbert Meheş, supleant pe lista de candidaţi la Consiliul Local al municipiului Baia Mare din partea USL la alegerile din 2012, în prezent membru PNL. Tot în cadrul şedinţei de ieri a fost validat şi mandatul de consilier local al Dianei Nicoleta Costin, membru suplean pe lista de candidaţi la Consiliul Local al municipiului Baia Mare din partea USL, azi membru PSD. Consiliul Local Baia Mare are aşadar doi membri noi, în locul Elenei Cărăuşan – fost consilier municipal şi a Gabrielei Hofer – fost viceprimar, cărora PSD le-a retras sprijinul politic după ce au votat pentru contractarea creditului de 100 de milioane lei de către Primăria Baia Mare. 

Infrastructura rutieră din municipiul Baia Mare lasă de dorit, la început de primăvară. Gropi sau denivelări rezultate în urma lucrărilor de canalizare creează disconfort participanţilor la trafic. Nemulţumit de situaţia infrastructurii din municipiul Baia Mare dar şi de situaţia planurilor zonale în care nu se investeşte, devenind astfel doar teme de campanie, odată la patru ani, este şi preşedintele PNL Baia Mare, avocatul Cristian Niculescu Ţâgârlaş. Despre planurile zonale, candidatul PNL la Primăria municipiului Baia Mare, Cristian Niculescu Ţâgârlaş, spune că de cinci ani de zile nu s-a făcut nimic cu acestea, ele ajungând astfel să devină teme populiste. 
„Ele sunt vechi teme, au fost puse la un moment dat pe site-ul primăriei, acum au şi dispărut temele respective, nu mai poţi să le verifici. Dacă le verificai, dovedeai încă o dată că toate promisiunile de acum 4 ani nu au fost respectate, dar se revine în forţă cu aceleaşi promisiuni, ceea ce este regretabil din punctul meu de vedere”, a declarat preşedintele PNL Baia Mare, Cristian Niculescu Ţâgârlaş. 
Ţâgârlaş atrage atenţia și asupra stării jalnice a infrastructurii rutiere. Aproape toate drumurile din municipiul Baia Mare, spune acesta, sunt în prezent sparte, crăpate sau peticite.  
„Au fost reziliate aşa, într-un mod populist, contractele de întreţinere a drumurilor, se organizează acum licitaţii pentru alte contracte şi Baia Mare e explodată. Mergeţi în Gării, în Săsar, pe Valea Borcutului, Valea Roşie – toate zonele astea sunt sparte. Nu o zic cu rea intenţie. Ni se trimit şi la partid şi mie personal, sunt puse pe Facebook fotografii cu o grămadă de străzi sparte, cu apa băltind pe străzi. Nu pot să meargă oamenii cu cărucioarele, nu pot să se plimbe în zona respectivă pentru că sunt sub toată critica acele drumuri”, a mai spus Ţâgârlaş. 
Liderul liberal a mai susţinut că administraţia locală băimăreană trebuie să remedieze problemele şi să ia măsuri pentru a nu se mai ajunge în astfel de situaţii. 

Emisiune Actualitatea MaraMedia 30.03.2016 – invitat Ciprian Dragoş, jurnalist, coordonator site online ziarmm.ro

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.