La sfârşitul acestei săptămâni, la Cluj are loc cel mai mare târg de turism din Transilvania. Cei care îşi vor rezerva vacanţa pe loc vor beneficia de reduceri considerabile. Însă maramureşenii care nu vor ajunge la Cluj în acest weekend vor avea şi ei reduceri dacă vor dori să îşi achiziţioneze zilele acestea pachetul turistic pentru vacanţă. Asta pentru că şi agenţiile de turism din municipiul Baia Mare au oferte speciale prin intermediul tour operatorilor ce vor fi prezenţi la târg.
„Începând cu ziua de mâine, 11 martie, şi până sâmbătă, 12 martie, vă aşteptăm ori la sediul agenţiei noastre ori să ne contactaţi telefonic sau pe mail, cum doriţi, pentru că avem oferte speciale în acest weekend datorită târgului de turism care are loc la Cluj, în această perioadă. Aceste reduceri se referă ori la taxele de aeroport, ori la transportul cu autocarul. Există variante unde dacă familia este formată din 2 adulţi şi 2 copii, cei 2 copii merg gratis şi plătesc doar taxele de aeroport. Aceste reduceri poate aşa par neînsemnate valoric, dar totuşi, dacă e să calculăm preţul final se observă că merită să vă înscrieţi în această perioadă. Bineînţeles că pe lângă aceste oferte speciale care sunt peste reducerile de early booking continuă până la sfârşitul lunii şi reducerile pentru înscrieri timpurii pe toate destinaţiile, aşa că oricum efortul dumneavoastră nu va rămâne nerăsplătit”, a declarat directorul Agenţiei de turism Mara International Tour, Daniela Grigorescu.
După ce ieri au fost în grevă japoneză, șoferii societății băimărene de transport Urbis au pichetat azi sediul unității. Ei sunt nemulțumiți de salarizare, dar și de stresul în care lucrează din cauza, spun ei, a directorului Ion Pop. Nemulțumirile angajaților de la Urbis sunt multe și de toate felurile. Ei reclamă faptul că politica societății este aceea de a păstra pentru toate categoriile de salariați retribuții mici. Șoferii sunt nemulțumiți și de condițiile de lucru, dar acuză mai ales comportarea directorului Ion Pop.
Emisiune Actualitatea MaraMedia 10.03.2016
Lasa un raspuns