Și din cauza vremii, dar și din cauza neatenției ori a alcoolului ieri s-au înregistrat mai multe evenimente rutiere în Maramureș. Au fost accidente și au fost și oameni răniți.
În Baia Mare, o femeie a fost rănită uşor în timp ce se afla într-un autobuz. Șoferul acestuia a frânat, iar o pasageră aflată pe culoar s-a dezechilibrat şi a căzut. Femeia de 30 de ani s-a prezentat la spital unde i-au fost acordate îngrijiri medicale şi nu a necesitat internarea. Conducătorul autobuzului nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Tot în Baia Mare, conducătorul unui autoturism nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul direcţiei şi a intrat într-o mașină parcată regulamentar pe partea dreaptă a drumului. La testarea cu aparatul etilotest s-a constatat că șoferul era sub influenţa băuturilor alcoolice, rezultatul fiind de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul în vârstă de 35 de ani, din localitatea Nistru, a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal.
Pe fondul unui carosabil acoperit cu zăpadă şi mâzgă, un alt eveniment rutier s-a produs pe DN 1C, la ieşirea din Şomcuta Mare. O tânără în vârstă de 24 de ani care conducea un autoturism spre Baia Mare a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar din sens opus. În urma impactului a rezultat avarierea ambelor autoturisme, iar conducătoarea auto a fost transportată cu ambulanţa la spital unde nu a necesitat internarea. Niciunul din conducătorii auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Tot luni, la Ariniş, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, un bărbat de 30 de ani din Cehu Silvaniei a pierdut controlul direcției, a intrat pe contrasens și s-a răsturnat în șanțul de la marginea drumului. În urma accidentului doi pasageri din mașină, un bărbat de 73 de ani şi o femeie de 71 de ani, au fost răniți uşor şi au fost transportați la spital. Nu a fost cazul să rămână internaţi. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. În continuare se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Lasa un raspuns