Un accident rutier s-a petrecut ieri în Şomcuta Mare. Două mașini au fost avariate, iar la verificări s-a stabilit că șoferul care a provocat accidentul, un tânăr din Chișinău, nu avea dreptul de a conduce pe drumurile publice din România.
Verificările polițiștilor ajunși la fața locului au arătat că, într-o curbă, şoferul unuia dintre autovehiculele implicate, domiciliat în Chişinău, a încălcat marcajul longitudinal continuu simplu şi a intrat în coliziune laterală cu un alt autoturism, condus regulamentar. Șoferii celor două mașini au fost testați cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se aflau sub influenţa alcoolului.
Tânărul de 26 de ani, din Chişinău, deţine permis de conducere eliberat de autorităţile din Republica Moldova, însă nu avea drept de circulaţie pe drumurile publice din România întrucât în evidenţe autorităţilor române figura cu permisul de conducere reţinut pentru o altă abatere la regimul circulaţiei, iar permisul era necorespunzător categoriei din care face parte ansamblul de vehicule condus. Pe numele acestuia poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările, urmând a dispune măsuri în consecinţă.
Lasa un raspuns