Accident în curbă

Polițiștii au intervenit, luni, la un accident rutier produs pe DN 18, în localitatea Tăuții de Sus.

La fața locului, polițiștii au identificat două femei, de 46 și 57 de ani din Baia Mare, ca fiind conducătoarele autoturismelor implicate în accident. În urma verificărilor, oamenii legii au constatat faptul că într-o curbă ușoară la dreapta, unul dintre autoturisme ar fi părăsit sensul de mers, întrând în coliziune frontală cu celălalt autoturism.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătoarelor auto, precum și a unui pasager de 45 de ani din Desești. Au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Ambele conducătoare auto au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero în ambele cazuri. Polițiștii continuă cercetările în acest caz.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.