Patru tramvaie ale liniei 41 s-au ciocnit joi dimineaţă în Pasajul Lujerului din Capitală, în jurul orei 7.30, două dintre acestea deraiind.
‘Un tramvai a rămas blocat pe linie. Celelalte trei tramvaie s-au ciocnit unul de altul. Vatmanii au încercat să frâneze, dar distanţa dintre ele fiind mică s-au ciocnit. În urma ciocnirii două tramvaie au deraiat. (…). Ni s-a comunicat că cei de la SMURD sunt la faţa locului şi preiau persoanele accidentate. Am, la acest moment, o cifră de 28 de persoane rănite, doi vatmani şi restul pasageri, dar nu aş vrea să mă pronunţ. Nu ni s-au precizat cu exactitate rănile suferite de aceştia’, a declarat, la un post privat de televiziune, Brânduşa Raeceanu, purtător de cuvânt al Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB). Aceasta a precizat că la această oră, pe linia 41 sunt în circulaţie 41 de tramvaie, care se succed la un interval de trei minute. ‘În fiecare tramvai sunt maximum 300 de pasageri, deci în cele patru tramvaie putem aproxima undeva la 1.000 de călători’, a subliniat Brânduşa Raeceanu.AGERPRES
Stiri de actualitate:
VERIFICĂRI ale construcțiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiillor din județul Maramureș
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Școala Generală din Arduzel poartă numele Kós Károly de 20 de ani
SPF SIGHET: Autoturism căutat de autoritățile olandeze, în valoare de peste 100.000 de lei, depistat de polițiștii de frontieră
SALVAMONT MARAMUREȘ: Doi cetățeni ucraineni, recuperați în zona Poienile de Sub Munte
BAIA MARE: Se organizează Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți
ATELIER DE LUCRU MANUAL la Filiala Traian – O floare, un buchet, o idee
ISU MARAMUREȘ: Un coș curățat la timp înseamnă o iarnă liniștită
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 29 septembrie în Baia Mare
VOLEI: Știința Explorări, la Cupa SCM Zalău
SIGHET: Prins beat și fără permis la volanul unei mașini neînmatriculate
BAIA MARE: Acțiune pentru protecția animalelor, desfășurată la Festivalul Internațional Ecvestru
VIȘEU DE SUS: A fost semnalată prezența unui urs
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: O veste bună pentru viața culturală din Baia Mare
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 28 septembrie în Baia Mare și marți, 29 septembrie în Tăuții Măgherăuș
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Groapa din tavan – de Mihai Vișinec, miercuri 30 septembrie
BAIA MARE: Finalul sezonului moto, marcat de sute de oameni
SALVAMONT MARAMUREȘ: Intervenție Salvamont Maramureș în zona Cavnic – Ciuha
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Tradiționalul Bal de Sfânta Ana la Ocna Șugatag
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 28 septembrie în Firiza și Tăuții Măgherăuș
Accident de tramvai în capitală

Lasa un raspuns