Accident cu o mașină și o trotinetă. O femeie a ajuns la spital

Ieri dimineață, polițiștii din Seini s-au sesizat din oficiu în urma producerii unui eveniment rutier în centrul orașului.

La fața locului, polițiștii au constatat că o femeie de 39 de ani din Seini, în timp ce se deplasa cu o trotinetă electrică pe strada Piața Unirii, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani din oraș. În urma impactului, femeia a căzut pe carosabil, suferind leziuni. Aceasta a fost transportată la spital în vederea efectuării de investigații complexe.

Atât ea, cât și șoferul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.